14
După două zile însă era Paştele şi sărbătoarea Azimilor. Şi marii preoţi şi cărturarii căutau cum să-L prindă cu viclenie, ca să-L omoare.
Căci ziceau: „Nu în sărbătoare, ca să nu fie agitaţie în popor”.
Şi cînd era El în Betania, în casa lui Simon leprosul, pe cînd şedea la masă, a venit o femeie, avînd un vas de alabastru cu mir de nard pur, foarte costisitor, şi, spărgînd vasul, a turnat mirul pe capul Lui.
Dar erau unii indignaţi în ei înşişi: „De ce s-a făcut risipa aceasta de mir?
Căci mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de dinari, şi banii să se dea săracilor”. Şi erau revoltaţi împotriva ei.
Isus însă le-a zis: „Lăsaţi-o; de ce-i faceţi necaz? Ea a făcut o lucrare bună faţă de Mine,
căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, putînd să le faceţi bine oricînd doriţi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.
Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru înmormîntare.
Dar adevărat vă spun: Oriunde va fi predicată Evanghelia, în toată lumea, se va vorbi şi ce a făcut ea, în amintirea ei”.
10 Şi Iuda Iscariot, unul din cei doisprezece, s-a dus la marii preoţi ca să-L dea în mîinile lor.
11 Dar cînd au auzit ei aceasta, s-au bucurat şi au promis să-i dea arginţi. Şi el căuta un prilej ca să-L dea în mîinile lor.
12 Şi în ziua dintîi a Azimilor, cînd jertfeau Paştele, ucenicii Lui I-au zis: „Unde doreşti să ne ducem să-Ti pregătim ca să mănînci Paştele?”
13 Şi El a trimis pe doi din ucenicii Săi şi le-a zis: „Duceţi-vă în cetate, şi veţi întîlni un om ducînd un ulcior cu apă: urmaţi-l.
14 Şi unde va intra el, spuneţi stăpînului casei: ‘învăţătorul zice: Unde este camera Mea de oaspeţi, în care să mănînc Paştele cu ucenicii Mei?’
15 Şi El vă va arăta o cameră mare de sus, aşternută, şi acolo să pregătiţi pentru noi”.
16 Şi ucenicii au plecat, şi au intrat în cetate şi au găsit aşa cum le spusese El; şi au pregătit Paştele.
17 Şi cînd s-a făcut seară, El a venit cu cei doisprezece.
18 Şi pe cînd şedeau la masă şi mîncau, Isus a zis: „Adevărat vă spun: Unul din voi, care mănîncă cu Mine, Mă va trăda”.
19 Ei au început să se întristeze şi să-I zică unul după altul: „Nu cumva sînt eu?”
20 Dar El le-a zis: „Unul din cei doisprezece, cel ce înmoaie cu Mine în castron.
21 Pentru că Fiul omului Se duce, după cum este scris despre El. Dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut”.
22 Şi pe cînd mîncau, El a luat o pîine şi, după ce a binecuvîntat, a frînt-o şi le-a dat-o şi a zis: „Luaţi, (mîncati), acesta este trupul Meu”.
23 Şi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit, li l-a dat, şi au băut toţi din el.
24 Şi le-a zis: „Acesta este sîngele Meu, al legămîntului (celui nou), care este vărsat pentru mulţi.
25 Adevărat vă spun: Cu nici un chip nu voi mai bea din rodul viţei pînă în ziua aceea cînd îl voi bea nou în împărăţia lui Dumnezeu”.
26 Şi după ce au cîntat o cîntare de laudă, au ieşit spre muntele Măslinilor.
27 Şi Isus le-a zis: „(în noaptea aceasta) toţi vă veţi poticni, pentru că este scris: ‘Voi omorî Păstorul, şi oile vor fi risipite’.
28 Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea”.
29 Petru însă I-a zis: „Chiar dacă toţi se vor poticni, eu totuşi nu”.
30 Şi Isus i-a zis: „Adevărat îţi spun: Astăzi, în noaptea aceasta, înainte ca să cînte un cocoş de două ori, Mă vei tăgădui de trei ori”.
31 Dar el a zis cu mai multă tărie: „Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, cu nici un chip nu Te voi tăgădui”. Toţi însă au spus la fel.
32 Şi au venit într-un loc îngrădit numit Gheţimane. Şi El a zis ucenicilor Săi: „Şedeţi aici pînă Mă voi ruga”.
33 Şi a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, şi a început să Se înspăimînte şi să Se tulbure foarte tare.
34 Şi El le-a zis: „Sufletul Meu este foarte întristat, pînă la moarte; rămîneţi aici şi vegheaţi!”
35 Şi mergînd puţin mai înainte, a căzut la pămînt şi Se ruga ca, dacă este posibil, să treacă de El acel ceas.
36 Şi zicea: „Ava, Tată, Ţie totul îţi este posibil: depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu ce doresc Eu, ci ce doreşti Tu”.
37 Şi a venit şi i-a găsit dormind, şi a zis lui Petru: „Simon, dormi? Un singur ceas n-ai fost în stare să veghezi?
38 Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită; duhul este într-adevăr doritor, dar carnea este slabă”.
39 Şi S-a dus iarăşi şi S-a rugat, zicînd acelaşi cuvînt.
40 Şi venind iarăşi i-a găsit dormind, căci ochii le erau foarte grei, şi nu ştiau ce să-I răspundă.
41 Şi El a venit a treia oară şi le-a zis: „Tot mai dormiţi şi vă odihniţi? Este destul! A venit ceasul! Iată, Fiul omului este dat în mîinile păcătoşilor.
42 Sculaţi-vă, să mergem; iată, cel ce Mă trădează s-a apropiat!”
43 Şi îndată, pe cînd vorbea El încă, a venit Iuda, unul din cei doisprezece, şi, cu el, o mulţime cu săbii şi ciomege, de la marii preoţi şi cărturari şi mai-bătrîni.
44 Dar cel ce îl trăda le dăduse un semn, zicînd: „Pe care-L voi săruta eu, El este; apucaţi-L şi duceţi-L sub pază”.
45 Şi cînd a venit, s-a apropiat îndată de El şi I-a zis: „Rabi!” Şi L-a sărutat.
46 Dar ei au pus mîna pe El şi L-au prins.
47 Unul însă din cei ce stăteau lîngă El a scos sabia, a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea.
48 Şi luînd cuvîntul, Isus le-a zis: „Aţi ieşit ca împotriva unui tîlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi?
49 în fiecare zi am fost la voi şi învăţam pe oameni în templu, şi nu M-aţi apucat. Dar aceasta este ca să se împlinească Scripturile”.
50 Şi lăsîndu-L, toţi au fugit.
51 Şi îl însoţea un tînăr oarecare, îmbrăcat cu o pînză de in pe trupul gol. Şi ei I-au apucat,
52 dar el şi-a lăsat pînza de in şi a fugit gol.
53 Şi ei L-au dus pe Isus la marele preot, şi s-au adunat toţi marii preoţi şi mai-bătrînii şi cărturarii.
54 Şi Petru L-a urmat de departe pînă în curtea palatului marelui preot; şi şedea împreună cu slujitorii, şi se încălzea la foc.
55 Dar marii preoţi şi tot Sinedriul căutau mărturie împotriva lui Isus, ca să-L omoare, şi nu găseau.
56 Căci mulţi aduceau mărturii mincinoase împotriva Lui, totuşi mărturiile lor nu se potriveau.
57 Şi unii s-au sculat şi au adus mărturie mincinoasă împotriva Lui, zicînd:
58 „Noi L-am auzit zicînd: ‘Eu voi dărîma templul acesta făcut de mîini şi în trei zile voi zidi un altul, nefăcut de mîini’”.
59 Şi nici aşa nu se potrivea mărturia lor.
60 Şi marele preot s-a sculat în mijloc şi a întrebat pe Isus, zicînd: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturie aduc aceştia împotriva Ta?”
61 Dar El tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot L-a întrebat iarăşi şi I-a zis: „Eşti Tu Cristosul, Fiul Celui binecuvîntat?”
62 Isus însă a zis; „Eu sînt, şi veţi vedea pe Fiul omului şezînd la dreapta Puterii si venind cu norii cerului”.
63 Dar marele preot, rupîndu-şi hainele, a zis: „Ce nevoie mai avem de martori?
64 Aţi auzit hula. Ce vi se pare?” Toţi însă L-au condamnat că este vinovat de moarte.
65 Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: „Profeţeşte!” Slujitorii însă L-au luat la pălmuit.
66 Şi pe cînd era Petru jos în curte, a venit una din slujnicele marelui preot,
67 şi văzînd pe Petru încălzindu-se, s-a uitat la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Nazarineanul, cu Isus!”
68 Dar el a tăgăduit, zicînd: „Nu ştiu, nici nu înţeleg ce zici”. Şi a ieşit în pridvor. Şi a cîntat un cocoş.
69 Şi cînd l-a văzut slujnica, a început iarăşi să spună celor care stăteau acolo: „Acesta este dintre ei”.
70 El însă iarăşi a tăgăduit. Şi după puţină vreme, cei ce stăteau acolo au zis iarăşi lui Petru: „Cu adevărat eşti dintre ei, căci şi tu eşti galileean (şi vorbirea ta este asemănătoare cu a lor)”.
71 Dar el a început să blesteme şi să jure: „Nu cunosc pe Omul acesta despre care vorbiţi!”
72 Şi îndată a cîntat un cocoş a doua oară. Şi Petru şi-a amintit de vorba pe care i-o spusese Isus: „înainte ca să cînte un cocoş de două ori, Mă vei tăgădui de trei ori”. Şi gîndindu-se la aceasta, plîngea.