5
Îndemn deci pe mai-bătrînii dintre voi, eu, un mai-bătrîn împreună cu ei şi martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al gloriei care va fi descoperită:
Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este între voi, purtîndu-i de grijă nu siliţi, ci de bunăvoie, potrivit lui Dumnezeu, nici din dorinţă pentru un cîştig ruşinos, ci cu nepregetare;
nici ca şi cum aţi domni peste partea încredinţată, ci fiind modele pentru turmă.
Şi cînd Se va arăta Păstorul cel mare, veţi primi cununa neveştejită a gloriei.
Tot aşa, voi mai tineri, Supuneţi-vă mai-bătrînilor. Dar toţi încingeţi-vă cu smerenie unul faţă de altul, pentru că „Dumnezeu Se împotriveşte celor mîndri, dar dă har celor smeriţi”.
Smeriţi-vă deci sub mîna puternică a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la vremea potrivită,
aruncînd asupra Lui toată îngrijorarea voastră, pentru că El însuşi Se îngrijeşte de voi.
Fiţi treji, vegheaţi! Adversarul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcneşte, căutînd pe cine să înghită.
Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că aceleaşi suferinţe se împlinesc şi în fraţii voştri din lume.
10 Dar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Sa veşnică în Cristos Isus, după ce aţi suferit puţină vreme, El însuşi vă va desăvîrşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.
11 A Lui să fie (gloria şi) puterea în veci(i vecilor)! Amin.
12 Prin Silvan, fratele credincios, după cum socotesc, v-am scris pe scurt, îndemnîndu-vă şi adeverind că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu, în care staţi.
13 Vă salută cea împreună-aleasă din Babilon, şi Marcu, fiul meu.
14 Salutaţi-vă unul pe altul cu o sărutare de dragoste. Pace vouă tuturor care sînteţi în Cristos (Isus)! (Amin).