4
De aceea, întrucât prin îndurarea lui Dumnezeu avem această lucrare, nu ne pierdem curajul, ci am renunţat la faptele ascunse din cauza ruşinii, nu ne purtăm cu viclenie, nici nu falsificăm Cuvântul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, prin declararea pe faţă a adevărului ne recomandăm pe noi înşine conştiinţei oricărui om înaintea lui Dumnezeu.
Dacă evanghelia noastră este ascunsă, e ascunsă pentru cei aflaţi pe calea pierzării, pentru cei necredincioşi, a căror minte a orbit-o dumnezeul acestei lumi, ca să nu vadă lumina evangheliei gloriei lui Cristos, care este imaginea lui Dumnezeu. Noi nu ne predicăm pe noi înşine, ci pe Iesus Cristos ca Domn, iar pe noi înşine ca sclavii voştri din cauza lui Iesus.
Pentru că Dumnezeu, care a spus: „Lumina să strălucească din întuneric“, este Cel care a strălucit în inima noastră, ca să ne dea lumina cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu în Persoana lui Iesus Cristos.
Dar noi avem această comoară în vase de lut, pentru ca această putere extraordinară să fie văzută că vine de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem presaţi din toate părţile, dar nu zdrobiţi; neliniştiţi, dar nu disperaţi; persecutaţi, dar nu abandonaţi; doborâţi la pământ, dar nu distruşi. 10 Purtăm totdeauna în corpul nostru agonia [Domnului] Iesus, pentru ca şi viaţa lui Iesus să fie arătată clar în corpul nostru. 11 Într-adevăr, noi care trăim suntem fără încetare daţi la moarte din cauza lui Iesus, pentru ca şi viaţa lui Iesus să fie arătată clar în corpul nostru muritor. 12 Astfel, moartea este la lucru în noi, iar viaţa în voi.
13 Şi cum avem acelaşi spirit de credinţă conform cu ceea ce este scris: Am crezut, de aceea am vorbit, şi noi credem, şi de aceea vorbim. 14 Ştim într-adevăr că Cel care L-a înviat pe Domnul Iesus ne va învia şi pe noi cu Iesus şi ne va duce împreună cu voi să stăm înaintea Lui. 15 Da, toate acestea se întâmplă din cauza voastră, pentru ca graţia, care se răspândeşte la tot mai mulţi oameni, să facă să abunde aducerea de mulţumiri spre gloria lui Dumnezeu.
16 De aceea, noi nu ne pierdem curajul. Şi chiar dacă fiinţa noastră exterioară se distruge, fiinţa noastră interioară este reînnoită din zi în zi. 17 Într-adevăr, dificultăţile noastre uşoare din prezent produc pentru noi o greutate eternă de glorie, cu mult dincolo de orice comparaţie. 18 Astfel, noi nu privim la ce este vizibil, ci la ce e invizibil, căci realităţile vizibile sunt trecătoare, pe când cele invizibile sunt eterne.