4
Iată ce vreau să spun: cât timp moştenitorul este copil, nu diferă cu nimic de un sclav, deşi e stăpânul întregii averi. El este supus tutorilor şi administratorilor până la momentul stabilit de tatăl său. În acelaşi fel, şi noi, când eram copii, eram sclavi ai principiilor elementare ale lumii.
Dar, când s-a împlinit timpul, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut dintr-o femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei care erau sub Lege, pentru a primi adopţia ca fii. Iar pentru că voi sunteţi fiii Săi, Dumnezeu a trimis în inima noastră Spiritul Fiului Său care strigă: „Abba! Tată!“ Astfel, tu nu mai eşti sclav, ci fiu; iar dacă eşti fiu, Dumnezeu te-a făcut şi moştenitor.
Odinioară, când nu-L cunoşteaţi pe Dumnezeu, eraţi sclavii celor care prin natură nu sunt dumnezei. Dar acum că aţi ajuns să-L cunoaşteţi pe Dumnezeu, sau mai degrabă să fiţi cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă puteţi întoarce din nou la aceste principii elementare fără putere şi sărace? Vreţi să deveniţi iarăşi sclavii lor? 10 Voi ţineţi zile, luni, anotimpuri şi ani. 11 Mi-e teamă pentru voi să nu mă fi ostenit în zadar printre voi.
12 Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu am fost ca voi! Nu mi-aţi făcut nimic rău, 13 dar ştiţi că din cauza unei boli v-am predicat evanghelia prima dată. 14 Chiar dacă boala mea a fost o încercare pentru voi, n-aţi arătat nici dispreţ, nici dezgust; dimpotrivă, m-aţi primit ca pe un înger al lui Dumnezeu, ca pe Cristos Iesus. 15 Unde este deci fericirea voastră? Într-adevăr, pot să vă depun mărturie că, dacă ar fi fost posibil, v-aţi fi scos ochii ca să mi-i daţi. 16 Am devenit acum duşmanul vostru pentru că v-am spus adevărul?
17 Zelul pe care aceşti oameni îl manifestă pentru voi nu este pur, ci vor să vă izoleze de mine, ca să fiţi zeloşi pentru ei. 18 E frumos să aveţi totdeauna zel pentru ce este bine, şi nu numai când sunt eu prezent printre voi. 19 Copiii mei, pentru care simt din nou durerile naşterii pentru voi, până când Cristos ia formă în voi, 20 tare aş vrea să fiu prezent lângă voi şi să-mi schimb tonul, pentru că sunt nedumerit cu privire la voi!
21 Spuneţi-mi voi, care vreţi să fiţi sub Lege, nu auziţi ce spune Legea? 22 Într-adevăr, este scris că Abraham a avut doi fii: unul din femeia sclavă şi unul din femeia liberă. 23 Dar cel din sclavă s-a născut în mod normal, pe când cel din femeia liberă este rodul promisiunii.
24 Aceste lucruri sunt exprimate ca o alegorie, căci aceste două femei reprezintă două legăminte. Unul vine de la Muntele Sinai şi dă naştere unor sclavi: este Hagar. 25 Într-adevăr, Hagar e Muntele Sinai din Arabia şi ea corespunde Ierusalemului actual care trăieşte în sclavie cu copiii lui. 26 Dar Ierusalemul de sus este liber, el care e mama noastră. 27 De fapt, este scris: Bucură-te, tu, femeie sterilă, tu care nu ai copii! Izbucneşte şi strigă tare, tu, care nu ai cunoscut durerile naşterii! Într-adevăr, copiii femeii părăsite sunt mai numeroşi decât cei ai femeii căsătorite.
28 Voi, fraţilor, ca şi Isaac, sunteţi copiii promisiunii. 29 Pe atunci, fiul născut în mod normal îl persecuta pe cel născut potrivit Spiritului, şi la fel este şi acum. 30 Dar ce spune Scriptura? Izgoneşte-o pe sclavă şi pe fiul ei, căci fiul sclavei nu va moşteni cu fiul femeii libere. 31 De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii sclavei, ci ai femeii libere.