9
Primul legământ avea deci reguli pentru închinare şi un sanctuar pământesc. Într-adevăr, a fost construit un tabernacol. În prima parte a acestui cort, numit Locul Sfânt, erau lampadarul, masa şi pâinile consacrate. Dar dincolo de a doua draperie se găsea partea tabernacolului numită Locul Preasfânt; în el se aflau altarul de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, acoperit în întregime cu aur. În această ladă erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron care înflorise şi tablele legământului. Deasupra chivotului se găseau heruvimii glorioşi care acopereau cu umbra lor capacul ispăşirii. Despre aceste lucruri nu putem vorbi acum în detaliu.
Când totul a fost aranjat în felul acesta, preoţii intrau totdeauna în prima parte a tabernacolului pentru a-şi face lucrarea. Dar în a doua parte intra numai marele preot o singură dată pe an, şi niciodată fără sânge, pe care îl oferea pentru sine şi pentru păcatele din neştiinţă ale poporului.
Spiritul Sfânt arăta prin aceasta că încă nu era dezvăluită calea către Locul Preasfânt cât timp exista primul tabernacol. Acesta este un simbol pentru timpul actual, arătând că darurile şi sacrificiile oferite nu pot să-l facă perfect în conştiinţă pe cel care se închină. 10 Este vorba numai de alimente, de băuturi şi de diferite ceremonii de purificare – reguli exterioare care se aplică până la un timp de reformă.
11 Dar când Cristos a apărut ca Mare Preot al lucrurilor mai bune care au venit deja, a traversat tabernacolul mai mare şi mai perfect care nu este construit de mâna omului – adică nu aparţine acestei creaţii – 12 şi a intrat odată pentru totdeauna în Locul Preasfânt nu cu sânge de ţapi şi viţei, ci cu propriul Său sânge, obţinând o răscumpărare eternă. 13 Căci dacă simpla stropire a celor necuraţi din punct de vedere ceremonial cu sângele ţapilor şi al taurilor şi cu cenuşa unei juninci este suficientă pentru purificarea corpului, 14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care prin Spiritul etern S-a oferit pe Sine fără pată lui Dumnezeu, ne va curăţa conştiinţa de faptele moarte ca să-L servim pe Dumnezeul cel viu!
15 Prin urmare, El este Mediatorul unui legământ nou, astfel încât cei care au fost chemaţi să primească moştenirea eternă promisă, întrucât a avut loc o moarte care îi răscumpără din încălcările comise sub primul legământ. 16 Într-adevăr, acolo unde există un testament este necesar să fie constatată moartea celui care l-a făcut. 17 Un testament nu intră în vigoare decât în caz de deces, întrucât nu are niciun efect cât timp trăieşte cel care l-a făcut. 18 De aceea, chiar şi primul legământ a fost inaugurat cu sânge. 19 După ce a rostit înaintea întregului popor fiecare poruncă conform Legii, Moise a luat sângele viţeilor şi ţapilor, ca şi apă, lână stacojie şi isop, şi a stropit cartea însăşi şi tot poporul, 20 zicând: Acesta este sângele legământului pe care l-a poruncit Dumnezeu pentru voi. 21 Şi în acelaşi fel, El a stropit tabernacolul şi obiectele de cult. 22 Ori, potrivit Legii, aproape totul este purificat cu sânge, iar fără vărsare de sânge nu există iertare.
23 Dacă era necesar deci să fie purificată în acest fel ceea ce nu era decât imaginea realităţilor cereşti, trebuia ca realităţile cereşti înseşi să fie purificate prin sacrificii mai bune decât acestea.
24 Într-adevăr, Cristos nu a intrat într-un sanctuar făcut de mâna omului, într-o simplă copie a celui adevărat, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum înaintea lui Dumnezeu pentru noi. 25 Şi El n-a intrat în cer ca să Se ofere pe Sine de mai multe ori, aşa cum intră marele preot în fiecare an în sanctuar ca să ofere un alt sânge decât al său; 26 în acest caz, El ar fi trebuit să sufere de mai multe ori de la crearea lumii. Dar acum, El a apărut odată pentru totdeauna la sfârşitul epocilor, ca să desfiinţeze păcatul prin sacrificiul Lui. 27 Aşa cum oamenii sunt destinaţi să moară o singură dată, după care vine judecata, 28 tot aşa Cristos, după ce a fost sacrificat o singură dată ca să poarte păcatele multor oameni, va apărea a doua oară, nu ca să poarte păcatul, ci ca să aducă salvare celor care Îl aşteaptă.