4
De unde vin conflictele şi de unde vin luptele dintre voi? Oare nu din plăcerile voastre care se războiesc în mădularele voastre? Voi poftiţi ce au alţii, şi nu aveţi, aşa că ucideţi; voi râvniţi, şi nu puteţi obţine, aşa că vă luptaţi şi vă războiţi. Nu aveţi, pentru că nu-I cereţi lui Dumnezeu! Sau cereţi, totuşi nu primiţi, pentru că cereţi cu motive greşite, ca să cheltuiţi în plăcerile voastre.
Voi sunteţi ca soţiile infidele! Nu ştiţi că iubirea pentru lume înseamnă ură faţă de Dumnezeu? Deci, oricine doreşte să fie prieten cu lumea se arată a fi duşmanul lui Dumnezeu. Sau credeţi că Scriptura vorbeşte fără rost când spune: „Dumnezeu iubeşte cu gelozie Spiritul pe care L-a făcut să locuiască în noi“? Totuşi, graţia pe care o dă este şi mai mare, de aceea Scriptura spune: Dumnezeu Se împotriveşte celor mândri, dar dă graţie celor umili.
Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu, dar împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi! Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi! Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor! Purificaţi-vă inima, oameni şovăielnici! Simţiţi-vă mizeria, fiţi în doliu şi în lacrimi; râsul vostru să se transforme în doliu, iar bucuria voastră în întristare! 10 Umiliţi-vă înaintea Domnului, iar El vă va înălţa!
11 Fraţilor, nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii! Cine îl vorbeşte de rău pe un frate sau îl judecă pe fratele său vorbeşte împotriva Legii şi judecă Legea. Ori, dacă tu judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecătorul ei. 12 Unul singur este Legiuitorul şi Judecătorul, Cel care poate să salveze şi să piardă. Dar tu cine eşti ca să-l judeci pe aproapele tău?
13 Acum ascultaţi, voi care spuneţi: „Azi sau mâine ne vom duce în cutare oraş, vom sta acolo un an, vom face afaceri şi vom câştiga bani“, 14 voi care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine! Într-adevăr, ce este viaţa voastră? Sunteţi un abur care apare pentru o clipă şi care pe urmă dispare. 15 Dimpotrivă, ar trebui să spuneţi: „Dacă vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru!“ 16 Dar, în realitate, voi vă lăudaţi în înfumurarea voastră! Orice laudă de felul acesta este rea. 17 Deci, dacă cineva ştie să facă ce e bine, dar nu face, comite un păcat.