5
Când a văzut Iesus mulţimile, a urcat pe munte. El S-a aşezat, iar discipolii Lui s-au apropiat de El. El a luat cuvântul ca să-i înveţe şi a zis:
„Fericiţi sunt cei care îşi recunosc sărăcia spirituală, căci Regatul cerurilor este al lor!
Fericiţi sunt cei ce plâng, căci vor fi consolaţi!
Fericiţi sunt cei blânzi, căci vor moşteni pământul!
Fericiţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după dreptitudine, căci vor fi săturaţi!
Fericiţi sunt cei care au îndurare faţă de alţii, căci vor avea parte de îndurare!
Fericiţi sunt cei cu o inimă curată, căci Îl vor vedea pe Dumnezeu!
Fericiţi sunt cei ce fac pace, căci vor fi numiţi fii ai lui Dumnezeu!
10 Fericiţi sunt cei persecutaţi pentru dreptitudine, căci Regatul cerurilor este al lor!
11 Fericiţi sunteţi când veţi fi insultaţi, când veţi fi persecutaţi şi când se vor zice despre voi în mod fals tot felul de lucruri rele din cauza Mea! 12 Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră va fi mare în cer! Într-adevăr, tot aşa i-au persecutat pe profeţii care erau înainte de voi.
13 Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, cum poate să redevină sărată? Atunci nu mai este bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni.
14 Voi sunteţi lumina lumii. Un oraş situat pe un deal nu poate fi ascuns, 15 şi nimeni nu aprinde o lampă ca să o pună sub un vas, ci o pune pe suportul ei, şi ea dă lumină tuturor celor din casă. 16 Tot aşa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-L glorifice pe Tatăl vostru ceresc.
17 Să nu credeţi că am venit să abrog Legea sau Profeţii; am venit nu să abrog, ci să împlinesc. 18 Căci vă spun adevărul, cât timp vor exista cerul şi pământul, nicio literă sau o parte a vreunei litere nu va dispărea din Lege înainte ca să se fi întâmplat totul. 19 Cine va încălca deci una singură dintre aceste cele mai mici porunci şi îi va învăţa pe oameni să facă la fel va fi numit cel mai mic în Regatul cerurilor; dar cine le va pune în practică şi îi va învăţa şi pe alţii să facă aşa va fi numit mare în Regatul cerurilor. 20 Într-adevăr, vă spun că dacă dreptitudinea voastră nu o între-ce pe cea a specialiştilor în Lege şi pe a fariseilor, nu veţi intra în Regatul cerurilor.
21 Aţi auzit că li s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Oricine ucide va trebui să răspundă în faţa tribunalului. 22 Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele lui va trebui să răspundă în faţa tribunalului; oricine va spune fratelui său «Raca!» merită să fie pedepsit de Tribunalul Suprem; iar cine îi va zice: «Nebunule!» este pasibil să fie aruncat în focul iadului.
23 Deci, dacă îţi prezinţi ofranda la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă-ţi ofranda înaintea altarului şi du-te mai întâi să te împaci cu fratele tău, apoi vino să-ţi prezinţi ofranda.
25 Pune-te rapid de acord cu adversarul tău, în timp ce eşti pe drum cu el, ca să nu te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să nu te dea pe mâna jandarmului şi să nu fii aruncat în închisoare. 26 Îţi spun adevărul, nu vei ieşi de acolo până când nu vei fi plătit ultimul bănuţ.
27 Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter». 28 Dar Eu vă spun că oricine priveşte o femeie pentru a o pofti a comis deja adulter cu ea în inima lui. 29 Dacă ochiul tău drept te face să cazi în păcat, scoate-l afară şi aruncă-l departe de tine, pentru că este mai bine pentru tine să pierzi una dintre părţile corpului tău decât să-ţi fie aruncat în iad tot corpul. 30 Şi dacă mâna ta dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi arunc-o departe de tine, căci este mai bine pentru tine să pierzi doar una dintre părţile corpului tău decât să-ţi fie aruncat în iad tot corpul.
31 S-a spus: «Cine divorţează de soţia lui trebuie să-i dea un certificat de divorţ». 32 Dar Eu vă spun că oricine divorţează de soţia lui, în afară de infidelitate, o face vinovată de adulter, iar cine se căsătoreşte cu o femeie divorţată comite adulter.
33 Aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu-ţi calci jurământul, ci să îndeplineşti ceea ce ai promis Domnului». 34 Dar Eu vă spun să nu juraţi deloc, nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu, 35 nici pe pământ, pentru că este scăunelul Său de picioare, nici pe Ierusalem, pentru că este oraşul marelui Rege. 36 Nu jura nici pe capul tău, pentru că nu poţi face nici măcar un fir de păr alb sau negru. 37 Cuvântul vostru să fie ,da‘ pentru «da», ,nu‘ pentru «nu»; ceea ce se adaugă vine de la cel Rău.
38 Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte». 39 Dar Eu vă spun să nu vă împotriviţi celui rău. Dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt. 40 Dacă cineva vrea să te dea în judecată ca să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi haina, 41 iar dacă cineva te obligă să faci un kilometru, fă doi cu el. 42 Dă celui ce-ţi cere şi nu întoar-ce spatele celui care vrea să se împrumute de la tine.
43 Aţi auzit că s-a spus: «Iubeşte-l pe aproapele tău şi urăşte-l pe duşmanul tău». 44 Dar Eu vă spun: Iubiţi-vă duşmanii şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută, 45 ca să arătaţi că sunteţi fii ai Tatălui vostru ceresc, pentru că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. 46 Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată meritaţi? Oare nu fac tot aşa şi perceptorii? 47 Iar dacă vă salutaţi doar fraţii, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel? Fiţi deci perfecţi, aşa cum şi Tatăl vostru ceresc este perfect!