4
Deci, întrucât Cristos a suferit [pentru noi] în corpul Său, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi mod de gândire, pentru că acela care a suferit în corp a rupt-o cu păcatul, ca să nu mai trăiască restul vieţii lui pământeşti pentru poftele oamenilor, ci pentru voia lui Dumnezeu.
Căci am petrecut destul timp în trecut făcând ce doresc necredincioşii – trăind în destrăbălare, pofte, beţii, orgii, chefuri şi idolatrii nele-giuite. Lor li se pare ciudat că nu vă năpustiţi cu ei în aceeaşi revărsare de desfrâu şi vă vorbesc de rău. Dar vor da socoteală Celui care este gata să judece viii şi morţii.
Într-adevăr, iată de ce a fost predicată Vestea Bună şi celor morţi, aşa încât deşi sunt judecaţi ca oameni cu privire la corp, să trăiască în spirit după voia lui Dumnezeu.
Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi deci stăpâni pe sine şi veghetori în rugăciunile voastre! Înainte de toate, să aveţi o iubire arzătoare unii pentru alţii, căci iubirea acoperă o mulţime de păcate. Fiţi ospitalieri unii cu alţii, fără murmur!
10 Ca nişte buni administratori ai favorii nemeritate extrem de diverse a lui Dumnezeu, puneţi fiecare în serviciul altora darul pe care l-aţi primit! 11 Dacă cineva vorbeşte, s-o facă aşa ca unul care rosteşte înseşi cuvintele lui Dumnezeu; dacă cineva face o lucrare, s-o facă cu tăria pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate să fie glorificat Dumnezeu, prin Iesus Cristos, căruia Îi aparţin gloria şi puterea pentru totdeauna. Amen.
12 Iubiţilor, nu fiţi surprinşi de încercarea dureroasă pe care o suferiţi, ca şi când vi s-ar întâmpla ceva ciudat, 13 ci bucuraţi-vă de partea pe care aveţi la suferinţele lui Cristos, ca să fiţi nespus de bucuroşi şi atunci când va fi revelată gloria Lui!
14 Dacă sunteţi insultaţi din cauza numelui lui Cristos, sunteţi binecuvântaţi, pentru că Spiritul gloriei, Spiritul lui Dumnezeu, Se odihneşte peste voi. [Din partea lor, El este blasfemiat, dar din partea voastră El e glorificat.] 15 Nimeni dintre voi, într-adevăr, să nu sufere ca ucigaş, hoţ, răufăcător sau ca unul care se amestecă în treburile altora. 16 Dar dacă cineva suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine. Dimpotrivă, să-L glorifice pe Dumnezeu pentru că e considerat vrednic să sufere în acest nume!
17 Căci este timpul ca judecata să înceapă cu casa lui Dumnezeu şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu? 18 Şi dacă cel drept este salvat cu greu, ce se va întâmpla cu cel nelegiuit şi cel păcătos?
19 Astfel, cei care suferă după voia lui Dumnezeu să-şi încredinţeze sufletul Creatorului lor fidel, făcând ce este bine!