1 Ce vom spune deci că a descoperit Abraham, strămoşul nostru, în această chestiune? 2 Dacă Abraham a fost considerat drept pe baza faptelor sale, are cu ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. 3 Într-adevăr, ce zice Scriptura? Abraham L-a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s-a considerat ca dreptitudine. 4 Dacă un om lucrează ceva, salariul lui nu este considerat ca un dar, ci ca o obligaţie. 5 Dimpotrivă, dacă cineva nu lucrează nimic, ci crede în cel care îl declară drept pe nelegiuit, credinţa lui este considerată ca dreptitudine.
6 La fel, David exprimă fericirea omului căruia Dumnezeu îi atribuie dreptitudinea independent de fapte: 7 Fericiţi sunt cei ale căror încălcări ale Legii au fost iertate şi ale căror păcate sunt acoperite, 8 fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!
9 Această fericire este deci doar pentru cei circumcişi, sau şi pentru cei necircumcişi? Într-adevăr, noi spunem: Credinţa i-a fost considerată lui Abraham ca dreptitudine. 10 Când i-a fost deci considerată: când era circumcis, sau când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis. 11 Şi el a primit semnul circumciziei ca un sigiliu al dreptitudinii pe care o obţinuse prin credinţă atunci când era necircumcis. Astfel, el este tatăl tuturor celor necircumcişi care cred, pentru ca să li se considere şi lor această dreptitudine. 12 El este şi tatăl celor circumcişi care nu se mulţumesc să fie circumcişi, ci şi merg pe urmele credinţei strămoşului nostru Abraham înainte de a fi circumcis.
13 Într-adevăr, nu prin Lege i-a fost făcută lui Abraham sau descendenţilor lui promisiunea că va fi moştenitorul lumii, ci prin dreptitudinea credinţei, 14 căci dacă cei care sunt adepţii Legii sunt moştenitori, credinţa este lipsită de sens, iar promisiunea ar fi fără efecte. 15 De fapt, Legea produce mânia lui Dumnezeu, pentru că acolo unde nu există Lege nu există nici încălcare.
16 Din acest motiv, noi devenim moştenitori prin credinţă, ca să fie prin graţie şi promisiunea să fie sigură pentru toţi descendenţii, nu numai pentru cei ce sunt adepţi ai Legii, ci şi pentru cei care au credinţa lui Abraham, care e tatăl nostru al tuturor, 17 după cum este scris: Te-am desemnat tatăl unui mare număr de naţiuni. El e tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, Dumnezeul care dă viaţă morţilor şi care cheamă la existenţă ceea ce nu există.
18 Sperând împotriva oricărei speranţe, Abraham a crezut şi astfel a devenit tatăl unui mare număr de naţiuni, în conformitate cu ceea ce îi fusese spus: Aşa vor fi descendenţii tăi. 19 Fără să slăbească în credinţă, el nu şi-a considerat corpul ca fiind neputincios, întrucât avea aproape 100 de ani, nici că Sara nu mai era în stare să aibă copii. 20 El nu s-a îndoit, prin necredinţă, de promisiunea lui Dumnezeu, ci a fost întărit prin credinţă, dând glorie lui Dumnezeu, 21 căci era deplin convins că ceea ce promite Dumnezeu este şi în stare să facă. 22 Iată de ce aceasta i-a fost considerată ca dreptitudine.
23 Dar nu numai pentru el au fost scrise cuvintele „aceasta i-a fost considerată ca dreptitudine“, 24 ci şi pentru noi, cărora trebuie să ne fie considerată, întrucât credem în Cel care L-a înviat pe Iesus, Domnul nostru, 25 Cel care a fost dat din cauza greşelilor noastre şi care a înviat din cauza îndreptăţirii noastre.