12
În cer a apărut un semn mare: o femeie îmbrăcată cu soarele, având luna sub picioare şi o coroană cu 12 stele pe cap. Ea era însărcinată şi striga, căci era în travaliu, în durerile naşterii.
În cer a apărut un alt semn; era un dragon mare, roşu ca focul, care avea şapte capete şi zece coarne, iar pe capete şapte diademe. Coada lui a tras o treime din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Dragonul s-a pus înaintea femeii care urma să nască, ca să-i mănânce copilul atunci când se va naşte.
Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească, care trebuie să conducă toate naţiunile cu un sceptru de fier, şi copilul ei a fost răpit la Dumnezeu şi la tronul Său. Cât despre femeie, ea a fugit în deşert, unde avea un loc pregătit de Dumnezeu, pentru ca acolo să poată fi hrănită timp de 1260 de zile.
În cer a avut loc atunci un război. Micael şi îngerii lui s-au luptat cu dragonul. Dragonul şi îngerii lui s-au luptat şi ei, dar au fost înfrânţi, şi n-a mai fost loc pentru ei în cer. Şi a fost aruncat afară marele Dragon, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satan, cel care înşală întreaga omenire; el a fost aruncat pe pământ, şi îngerii lui au fost aruncaţi împreună cu el.
10 Apoi am auzit în cer o voce răsunătoare care spunea: „Acum au venit salvarea, puterea, Regatul Dumnezeului nostru şi autoritatea lui Mesia al Său. Într-adevăr, a fost aruncat afară acuzatorul fraţilor noştri, cel care îi acuza zi şi noapte înaintea Dumnezeului nostru. 11 Ei l-au învins datorită sângelui Mielului şi datorită Cuvântului mărturiei lor, şi nu şi-au iubit atât de mult viaţa, încât să se dea înapoi de la moarte. 12 De aceea, bucură-te, cerule, şi voi care locuiţi în cer! Dar vai de pământ şi mare, pentru că diavolul a coborât la voi! El este plin de furie, ştiind că timpul lui e scurt“.
13 Când Dragonul a văzut că fusese aruncat pe pământ, a urmărit-o pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească. 14 Femeii i s-au dat cele două aripi mari ale unui vultur mare, pentru a zbura în deşert, spre locul unde trebuie să fie hrănită un timp, timpuri şi jumătatea unui timp, departe de şarpe.
15 Atunci şarpele a aruncat din gura lui apă ca un râu, după femeie, pentru ca ea să fie dusă de apă. 16 Dar pământul a ajutat-o pe femeie: el şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase Dragonul din gură. 17 Furios pe femeie, Dragonul s-a dus să facă război cu restul descendenţilor ei, cei care ascultă de poruncile lui Dumnezeu şi care păzesc mărturia lui Iesus [Cristos]. 18 Şi Dragonul a stat pe ţărmul mării.