11
Mi s-a dat o trestie asemănătoare cu o vergea de măsurat şi mi s-a spus: „Scoală-te şi măsoară templul lui Dumnezeu şi altarul, şi numără-i pe cei care se închină acolo! Cât despre curtea exterioară a templului, las-o la o parte şi n-o măsura, căci a fost dată naţiunilor, şi ele vor călca în picioare oraşul sfânt timp de 42 de luni!
Şi le voi da celor doi martori ai Mei puterea de a profeţi, îmbrăcaţi în pânză de sac, 1260 de zile“. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două lampadare care stau înaintea Domnului pământului. Dacă cineva vrea să le facă rău, din gura lor iese un foc care îi mistuie pe duşmanii lor. Iată cum trebuie să moară oricine vrea să le facă rău. Ei au puterea de a închide cerul ca să nu mai plouă în zilele profeţiei lor şi au puterea de a transforma apele în sânge şi de a lovi pământul cu tot felul de calamităţi de câte ori doresc.
Când îşi vor fi terminat de depus mărturia, Fiara care se ridică din Adânc îi va ataca, îi va învinge şi îi va ucide. Cadavrele lor vor zăcea pe strada marelui oraş numit simbolic Sodoma şi Egipt, chiar acolo unde a fost crucificat Domnul lor. Timp de trei zile şi jumătate, oameni din orice popor, trib, limbă şi naţiune se vor uita la cadavrele lor şi nu vor permite ca să fie puse în mormânt. 10 Locuitorii pământului se vor bucura din cauza lor, vor sărbători şi îşi vor trimite cadouri unii altora, pentru că aceşti doi profeţi îi chinuiseră pe cei ce trăiesc pe pământ.
11 Şi după cele trei zile şi jumătate, suflarea de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi ei s-au ridicat în picioare, şi o teamă mare i-a apucat pe cei care i-au văzut. 12 Ei au auzit o voce răsunătoare care le zicea din cer: „Suiţi-vă aici!“ Şi ei s-au suit la cer în nor, în timp ce duşmanii lor se uitau la ei. 13 Chiar în ora aceea a avut loc un mare cutremur şi s-a prăbuşit a zecea parte din oraş: 7.000 de oameni au fost ucişi în cutremur; ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat glorie Dumnezeului cerului.
14 A doua calamitate a trecut. Iată, a treia calamitate vine curând.
15 Al şaptelea înger a sunat, şi în cer au răsunat nişte voci puternice care ziceau: „Regatul lumii a devenit Regatul Domnului nostru şi al lui Mesia al Său, şi El va domni pentru totdeauna!“
16 Cei 24 de prezbiteri care şedeau pe tronul lor înaintea lui Dumnezeu s-au prosternat cu faţa la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu, 17 zicând: „Îţi mulţumim, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Tu care eşti şi care erai, pentru că Ţi-ai luat puterea cea mare şi ai început să domneşti! 18 Naţiunile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta şi timpul ca morţii să fie judecaţi şi ca să dai răsplată sclavilor, profeţilor, sfinţilor Tăi şi celor care se tem de numele Tău, mici şi mari, şi ca să-i distrugi pe cei ce distrug pământul“.
19 Atunci templul lui Dumnezeu care este în cer s-a deschis şi a fost văzut chivotul legământului Său în templul Său. Şi au fost fulgere, voci, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.