10
Apoi am văzut un alt înger puternic coborând din cer îmbrăcat cu un nor; deasupra capului său era curcubeul; faţa lui era ca soarele, iar picioarele ca nişte stâlpi de foc. El ţinea în mână o cărticică deschisă. El şi-a pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe uscat, şi a strigat cu o voce răsunătoare, ca un leu care rage. Când a strigat el, cele şapte tunete şi-au făcut auzită vocea. Când cele şapte tunete au terminat de vorbit, eram pe punctul de a scrie, dar am auzit din cer o voce care zicea: „Sigilează secretul pe care l-au spus cele şapte tunete şi nu-l scrie!“
Atunci îngerul pe care l-am văzut stând în picioare pe mare şi pe uscat şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer şi a jurat pe Cel care trăieşte pentru totdeauna, care a creat cerul şi ce se află în el, pământul şi ce se află pe el, ca şi marea şi ce se află în ea: „Nu va mai fi amânare, ci în zilele când va suna din trompetă al şaptelea înger se va îndeplini misterul lui Dumnezeu, aşa cum a anunţat El sclavilor Săi, profeţii“.
Vocea pe care am auzit-o din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te şi ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe uscat!“ Aşa că m-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. El mi-a zis: „Ia-o şi mănânc-o; ea îţi va amărî stomacul, dar în gură îţi va fi dulce ca mierea“. 10 Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar când am înghiţit-o, stomacul mi s-a umplut de amărăciune. 11 Apoi el mi-a zis: „Trebuie să profeţeşti din nou despre multe popoare, naţiuni, limbi şi regi!“