33
Şi aceasta este binecuvântarea cu care a binecuvântat Moise, omul lui Dumnezeu, pe fiii lui Israel înaintea morţii sale.
Şi a zis:
Domnul a venit din Sinai
şi le-a răsărit din Seir.
El a strălucit din muntele Paran
şi a venit cu zecile de mii de sfinţi.
La dreapta Lui era o lege de foc pentru ei.
Da, El iubeşte popoarele;
toţi sfinţii Săi sunt în mâna Ta
şi şed la picioarele Tale,
fiecare primeşte din cuvintele Tale.
Moise ne-a poruncit o lege,
moştenirea adunării lui Iacov.
Şi el era împărat în Ieşurun
când se adunau împreună capii poporului
şi seminţiile lui Israel.
Trăiască Ruben şi să nu moară,
şi bărbaţii săi să nu fie puţini la număr“.
Şi aceasta despre Iuda:
„Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda
şi adu-l la poporul său;
mâinile sale să lupte pentru el
şi fii Tu ajutorul lui împotriva asupritorilor lui“.
Şi despre Levi a zis:
„Tumim al tău şi Urim al tău sunt pentru bărbatul evlavios al tău,
pe care l-ai încercat la Masa,
cu care Te-ai certat la apele Meriba,
care a zis despre tatăl său şi despre mama sa: «Nu i-am văzut!»
Şi n-a recunoscut pe fraţii săi
şi n-a cunoscut pe fiii săi;
pentru că ei au păzit cuvântul Tău
şi au ţinut legământul Tău.
10 Ei vor învăţa pe Iacov judecăţile Tale
şi pe Israel legea Ta;
ei vor pune tămâie înaintea nărilor Tale
şi arderea-de-tot pe altarul Tău.
11 Binecuvântează, Doamne, tăria lui
şi să-Ţi fie plăcută lucrarea mâinilor lui.
Zdrobeşte coapsele potrivnicilor lui
şi ale celor care-l urăsc, ca să nu se mai ridice“.
12 Despre Beniamin a zis:
„Iubitul Domnului, el va locui în siguranţă lângă El;
El îl va acoperi toată ziua
şi va locui între umerii Săi“.
13 Şi despre Iosif a zis:
„Binecuvântată fie de Domnul ţara lui
cu ce este mai scump cerurilor,
cu roua şi cu adâncimile care se odihnesc jos
14 şi cu roadele cele mai scumpe ale soarelui
şi cu lucrurile cele mai preţioase date de fiecare lună
15 şi cu capetele munţilor străvechi
şi cu lucrurile cele mai scumpe ale dealurilor eterne
16 şi cu lucrurile cele mai scumpe ale pământului şi ale plinătăţii lui.
Şi bunăvoinţa Celui care locuia în rug
să vină peste capul lui Iosif,
peste creştetul capului celui care a fost despărţit dintre fraţii săi.
17 Măreţia lui este ca întâiul-născut al taurului său
şi coarnele lui sunt coarne de bivol.
Cu ele va împunge laolaltă popoarele,
până la marginile pământului.
Acestea sunt zecile de mii ale lui Efraim
şi acestea sunt miile lui Manase“.
18 Şi despre Zabulon a zis:
„Bucură-te, Zabuloane, în ieşirea ta,
şi tu, Isahar, în corturile tale!
19 Ei vor chema popoarele la munte;
acolo vor aduce jertfe de dreptate,
pentru că vor suge belşugul mărilor
şi comorile ascunse ale nisipului“.
20 Şi despre Gad a zis:
„Binecuvântat să fie cel care lărgeşte pe Gad!
El stă întins ca o leoaică şi sfâşie braţul, chiar creştetul capului.
21 El şi-a ales cea mai bună parte pentru el,
pentru că acolo este păstrată partea legiuitorului.
Şi a venit cu capii poporului;
şi dreptatea Domnului şi judecăţile Lui
le-a făcut cu Israel“.
22 Şi despre Dan a zis:
„Dan este un pui de leu,
el se aruncă din Basan“.
23 Şi despre Neftali a zis:
„Neftali, sătul de bunăvoinţă
şi copleşit de binecuvântarea Domnului,
stăpâneşte apusul şi sudul!“
24 Şi despre Aşer a zis:
„Binecuvântat să fie Aşer în fii,
să fie plăcut fraţilor săi
şi să-şi înmoaie piciorul în untdelemn.
25 Zăvoarele tale vor fi fier şi aramă
şi puterea ta ca zilele tale.
26 Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieşurun,
care călăreşte pe ceruri în ajutorul tău,
şi pe nori în măreţia Sa.
27 Locuinţa ta este Dumnezeul cel etern.
Şi dedesubt sunt braţele cele eterne
şi El va alunga pe vrăjmaş dinaintea ta
şi va zice: «Nimiceşte-l!»
28 Şi Israel va locui singur în siguranţă;
fântâna lui Iacov, într-o ţară de grâu şi de must,
şi cerurile sale vor picura rouă.
29 Ferice de tine, Israele!
Cine este ca tine, un popor salvat de Domnul –
scutul ajutorului tău
şi sabia gloriei tale?
Şi vrăjmaşii tăi se vor pleca adânc înaintea ta
şi vei călca peste înălţimile lor“.