12
Şi adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte de a veni zilele cele rele şi de a se apropia anii despre care vei zice: „N-am nici o plăcere în ei“,
înainte de a se întuneca soarele şi lumina şi luna şi stelele şi de a se întoarce norii după ploaie,
în ziua când tremură paznicii casei şi se încovoaie cei tari şi încetează râşnitorii, pentru că sunt puţini, şi se întunecă cei care se uită pe ferestre
şi se închid uşile dinspre stradă; când slăbeşte uruitul râşnitorilor şi te trezeşti la glasul păsării şi se aud înăbuşit toate fiicele cântării;
te temi, de asemenea, de ce este înalt şi spaimele sunt pe cale şi migdalul este în floare şi lăcusta este o povară şi dorinţa s-a dus, pentru că omul merge spre casa lui dintotdeauna şi bocitorii cutreieră străzile;
înainte ca funia de argint să se slăbească şi vasul de aur să se sfărâme şi urciorul să se spargă la izvor şi roata să se strice la fântână
şi ţărâna să se întoarcă în pământ, cum era, şi duhul să se întoarcă la Dumnezeu, care l-a dat.
Deşertăciunea deşertăciunilor, spune Eclesiastul, totul este deşertăciune!
Şi mai mult, pentru că Eclesiastul a fost înţelept, a mai învăţat pe popor cunoaşterea, şi el a cugetat şi a căutat, a pus în ordine multe proverbe. 10 Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute; şi ceea ce s-a scris este drept, cuvinte ale adevărului.
11 Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte ţepuşe, şi culegerile lor, ca nişte piroane înfipte: sunt date de un singur păstor. 12 Şi, pe lângă aceasta, fiul meu, ia seama la ele; a face multe cărţi n-are sfârşit şi mult studiu este o oboseală a cărnii.
13 Să ascultăm încheierea tuturor celor spuse: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Pentru că aceasta este datoria oricărui om.
14 Pentru că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.