1 Este un rău pe care l-am văzut sub soare şi este des printre oameni: 2 unul căruia îi dă Dumnezeu bogăţii, bunuri şi onoare şi sufletului său nu-i lipseşte nimic din tot ce doreşte, dar Dumnezeu nu-i dă putere să mănânce din ele, ci un străin mănâncă din ele; aceasta este deşertăciune şi un rău dureros.
3 Dacă un om naşte o sută de fii şi trăieşte mulţi ani, astfel că zilele anilor lui sunt multe, dar nu i se satură sufletul de bine şi n-are nici înmormântare, zic: un născut prematur este mai bine decât el, 4 pentru că vine în deşertăciune şi pleacă în întuneric şi numele său este acoperit cu întuneric; 5 mai mult, n-a văzut şi nici n-a cunoscut soarele: acesta are odihnă mai degrabă decât acela. 6 Şi chiar dacă ar fi trăit de două ori o mie de ani, tot n-ar fi văzut nici un bine; nu merg toţi spre acelaşi loc?
7 Toată truda omului este pentru gura lui şi totuşi sufletul nu se satură.
8 Căci ce avantaj are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are săracul care ştie să umble înaintea celor vii?
9 Mai bine este ce vezi cu ochii decât rătăcirea sufletului; aceasta de asemenea este deşertăciune şi goană după vânt.
10 Ceea ce este, deja i s-a pus numele, şi ce este omul se cunoaşte şi el nu poate să se judece cu cel care este mai puternic decât el.
11 Pentru că sunt multe lucruri care înmulţesc deşertăciunea, ce folos are omul?
12 Pentru că cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui deşarte pe care o petrece ca o umbră? Pentru că cine poate spune omului ce va fi după el sub soare?