4
Şi vrăjmaşii lui Iuda şi ai lui Beniamin au auzit că fiii robiei construiesc un templu Domnului Dumnezeului lui Israel. Şi ei s-au apropiat de Zorobabel şi de capii părinteşti şi le-au zis: „Lăsaţi-ne să construim cu voi, deoarece căutăm ca şi voi pe Dumnezeul vostru şi Îi jertfim din zilele lui Esar-Hadon, împăratul Asiriei, care ne-a adus aici“. Dar Zorobabel şi Iosua şi ceilalţi capi părinteşti ai lui Israel le-au zis: „Voi n-aveţi nimic a face cu noi, ca să construiţi o casă Dumnezeului nostru, ci noi singuri vom construi Domnului Dumnezeului lui Israel, cum ne-a poruncit împăratul Cirus, împăratul Persiei“. Şi poporul ţării a slăbit mâinile poporului lui Iuda şi i-a tulburat la construire. Şi au tocmit sfătuitori împotriva lor ca să le zădărnicească planul, în toate zilele lui Cirus, împăratul Persiei, până la împărăţia lui Darius, împăratul Persiei.
Şi, sub stăpânirea lui Ahaşveroş, la începutul împărăţiei sale, au scris o învinuire împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai Ierusalimului.
Şi, în zilele lui Artaxerxes, Bişlam, Mitredat, Tabeel şi ceilalţi tovarăşi ai lor au scris lui Artaxerxes, împăratul Persiei; şi scrisoarea era scrisă în aramaică şi tradusă în aramaică:
Comandantul Rehum şi cărturarul Şimşai au scris împotriva Ierusalimului, către împăratul Artaxerxes, o scrisoare în felul acesta: „Atunci comandantul Rehum şi cărturarul Şimşai şi ceilalţi tovarăşi ai lor, cei din Din, din Arfarsatac, din Tarpel, din Afaras, din Erec, din Babilon, din Susa, din Deha, din Elam 10 şi celelalte naţiuni pe care le-a deportat marele şi alesul Osnapar şi le-a aşezat în cetatea Samariei şi în restul ţinutului de dincoace de râu şi aşa mai departe…“
11 Aceasta este copia scrisorii, pe care au trimis-o împăratului Artaxerxes: „Robii tăi, oameni de dincoace de râu, şi aşa mai departe…
12 Să fie cunoscut împăratului că iudeii care s-au suit de la tine la noi au venit la Ierusalim; ei construiesc cetatea cea răzvrătită şi rea şi termină zidurile şi repară temeliile.
13 Deci să fie cunoscut împăratului că, dacă se va construi cetatea aceasta şi se vor termina zidurile, nu vor mai da tribut, taxă şi vamă şi la urmă va fi spre paguba împăraţilor. 14 Şi, pentru că noi folosim sarea palatului şi nu este potrivit pentru noi să vedem paguba împăratului, de aceea am trimis şi am adus la cunoştinţa împăratului, 15 ca să se caute în cartea cronicilor părinţilor tăi: şi vei găsi în cartea cronicilor şi vei şti că cetatea aceasta este o cetate răzvrătită şi care a adus pagubă împăraţilor şi provinciilor şi că s-au răzvrătit în ea din timpuri vechi: de aceea a fost distrusă această cetate. 16 Facem cunoscut împăratului că, dacă se va construi această cetate şi se vor termina zidurile ei, prin aceasta nu vei avea parte dincoace de râu“.
17 Împăratul a trimis un răspuns comandantului Rehum, cărturarului Şimşai şi celorlalţi tovarăşi ai lor, care locuiau în Samaria şi în celelalte locuri de dincoace de râu: „Pace şi aşa mai departe… 18 Scrisoarea pe care ne-aţi trimis-o a fost citită lămurit înaintea mea. 19 Şi am dat poruncă şi s-a căutat şi s-a găsit că această cetate din vechime s-a ridicat împotriva împăraţilor şi că s-au stârnit în ea răzvrătire şi tulburare. 20 Şi au fost împăraţi puternici peste Ierusalim, care au stăpânit peste tot ţinutul de dincoace de râu; şi li s-a plătit tribut, taxă şi vamă. 21 Deci daţi poruncă să oprească pe aceşti oameni şi cetatea aceasta să nu fie construită până nu se va da poruncă din partea mea. 22 Şi luaţi seama să nu vă abateţi de la aceasta: de ce să crească răul spre paguba împăraţilor?“
23 Atunci când s-a citit copia scrisorii împăratului Artaxerxes, înaintea lui Rehum şi a cărturarului Şimşai şi a tovarăşilor lor, s-au suit în grabă la Ierusalim, la iudei, şi i-au făcut să înceteze, prin forţă şi cu putere.
24 Atunci lucrarea casei lui Dumnezeu care este în Ierusalim a încetat şi s-a oprit până în anul al doilea al împărăţiei lui Darius, împăratul Persiei.