8
Şi aceştia sunt capii lor părinteşti şi aceasta este genealogia celor care s-au suit cu mine din Babilon, în timpul împărăţiei lui Artaxerxes, împăratul: dintre fiii lui Fineas, Gherşom; dintre fiii lui Itamar, Daniel; dintre fiii lui David, Hatuş; dintre fiii lui Şecania, dintre fiii lui Pareoş, Zaharia; şi cu el erau înscrişi, după genealogia bărbaţilor, o sută cincizeci; dintre fiii lui Pahat-Moab, Elioenai, fiul lui Zerahia, şi cu el două sute de bărbaţi; dintre fiii lui Şecania, fiul lui Iahaziel, şi cu el trei sute de bărbaţi; şi dintre fiii lui Adin, Ebed, fiul lui Ionatan, şi cu el cincizeci de bărbaţi; şi dintre fiii lui Elam, Isaia, fiul Ataliei, şi cu el şaptezeci de bărbaţi; şi dintre fiii lui Şefatia, Zebadia, fiul lui Micael, şi cu el optzeci de bărbaţi; dintre fiii lui Ioab, Obadia, fiul lui Iehiel, şi cu el două sute optsprezece bărbaţi; 10 şi dintre fiii lui Şelomit, fiul lui Iosifia, şi cu el o sută şaizeci de bărbaţi; 11 şi dintre fiii lui Bebai, Zaharia, fiul lui Bebai, şi cu el douăzeci şi opt de bărbaţi; 12 şi dintre fiii lui Azgad, Iohanan, fiul lui Hacatan, şi cu el o sută zece bărbaţi; 13 şi dintre fiii lui Adonicam, cei din urmă, ale căror nume erau acestea: Elifelet, Ieiel şi Şemaia, şi cu ei şaizeci de bărbaţi; 14 şi dintre fiii lui Bigvai, Utai şi Zabud, şi cu ei şaptezeci de bărbaţi.
15 Şi i-am adunat la râul care curge spre Ahava şi am aşezat tabăra acolo trei zile; şi eu am căutat prin popor şi printre preoţi şi n-am găsit pe nici unul dintre fiii lui Levi. 16 Şi am trimis la Eliezer, la Ariel, la Şemaia şi la Elnatan şi la Iarib şi la Elnatan şi la Natan şi la Zaharia şi la Meşulam, capii; şi la Ioiarib şi la Elnatan, oameni cu pricepere; 17 şi i-am trimis la Ido, capul, în localitatea Casifia; şi am pus în gura lor cuvintele pe care să le spună lui Ido şi fraţilor săi, slujitorii templului, în localitatea Casifia, ca să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru. 18 Şi pentru că mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe un om cu pricepere dintre fiii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel, şi anume pe Şerebia, şi pe fiii săi şi pe fraţii săi, optsprezece; 19 şi pe Haşabia, şi cu el pe Isaia, dintre fiii lui Merari, pe fraţii săi şi pe fiii lor, douăzeci; 20 şi dintre slujitorii templului pe care David şi căpeteniile îi dăduseră pentru slujba leviţilor, două sute douăzeci de netinimi; toţi au fost numiţi pe nume.
21 Şi am anunţat acolo la râul Ahava un post, ca să ne smerim înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El cale dreaptă pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru tot avutul nostru. 22 Pentru că mi-era ruşine să cer de la împărat o ceată de ostaşi şi de călăreţi, ca să ne ajute pe drum împotriva vrăjmaşului, fiindcă vorbisem împăratului, zicând: «Mâna Dumnezeului nostru este spre bine peste toţi aceia care-L caută; dar puterea Lui şi mânia Lui sunt împotriva tuturor celor care-L părăsesc». 23 Şi am postit şi L-am rugat pe Dumnezeul nostru pentru aceasta; şi El ne-a ascultat.
24 Şi am despărţit doisprezece dintre căpeteniile preoţilor: pe Şerebia, pe Haşabia, şi cu ei pe zece dintre fraţii lor; 25 şi le-am cântărit argintul şi aurul şi vasele, darul ridicat pentru casa Dumnezeului nostru, pe care l-au dăruit împăratul şi sfătuitorii săi şi căpeteniile sale şi tot Israelul care era de faţă. 26 Şi am cântărit în mâna lor şase sute cincizeci de talanţi de argint; şi vase de argint, o sută de talanţi, şi de aur, o sută de talanţi; 27 şi douăzeci de lighenuşe de aur de o mie de darici, şi două vase de aramă strălucitoare, preţioasă ca aurul. 28 Şi le-am spus: «Voi sunteţi sfinţi pentru Domnul; vasele de asemenea sunt sfinte; şi argintul şi aurul sunt darul de bunăvoie pentru Domnul Dumnezeul părinţilor voştri. 29 Vegheaţi şi păziţi-le până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi ale leviţilor şi înaintea căpeteniilor părinţilor lui Israel în Ierusalim, în cămările casei Domnului». 30 Preoţii şi leviţii au luat după greutate argintul şi aurul şi vasele, ca să le ducă la Ierusalim, în casa Dumnezeului nostru.
31 Şi noi am plecat de la râul Ahava în a douăsprezecea zi a lunii întâi, ca să mergem la Ierusalim; şi mâna Dumnezeului nostru era peste noi şi ne-a scăpat din mâna vrăjmaşului şi a celor care pândeau pe drum. 32 Şi am ajuns la Ierusalim şi am rămas acolo trei zile.
33 Şi, în ziua a patra, argintul şi aurul şi vasele au fost cântărite în casa Dumnezeului nostru în mâna lui Meremot, fiul preotului Urie; şi cu el era Eleazar, fiul lui Fineas, şi cu ei Iozabad, fiul lui Iosua, şi Noadia, fiul lui Binui, leviţii; 34 toate erau după numărul şi greutatea lor; şi, în timpul acela, toată greutatea a fost scrisă.
35 Fiii deportării care se întorseseră din captivitate au adus arderi-de-tot Dumnezeului lui Israel, doisprezece viţei pentru tot Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci, şaptezeci şi şapte de miei, doisprezece ţapi, ca jertfă pentru păcat: toate ca ardere-de-tot Domnului. 36 Şi au dat poruncile împăratului satrapilor împăratului şi guvernatorilor de dincoace de râu. Şi ei au sprijinit pe popor şi casa lui Dumnezeu.