1 Şi Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: 2 „Sfinţeşte pentru Mine pe orice întâi-născut, pe oricine deschide pântecele între fiii lui Israel, din om şi din animal: este al Meu“. 3 Şi Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din Egipt, din casa robilor; pentru că Domnul v-a scos cu mână tare din acest loc. Şi să nu se mănânce nimic cu aluat. 4 Voi ieşiţi astăzi, în luna Abib. 5 Şi va fi aşa: când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor şi a hetiţilor şi a amoriţilor şi a heviţilor şi a iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară în care curge lapte şi miere, vei împlini această slujbă în luna aceasta. 6 Şapte zile să mănânci azime; şi în ziua a şaptea este sărbătoare pentru Domnul. 7 În cele şapte zile să se mănânce azime; şi să nu se vadă la tine pâine cu aluat şi să nu se vadă la tine aluat în toate hotarele tale. 8 Şi să istoriseşti fiului tău în ziua aceea, zicând: «Este pentru ceea ce mi-a făcut Domnul când am ieşit din Egipt». 9 Şi aceasta să-ţi fie ca semn pe mâna ta şi ca o amintire între ochii tăi, pentru ca legea Domnului să fie în gura ta; pentru că Domnul te-a scos din Egipt cu mână tare. 10 Şi să ţii această rânduială la timpul ei, din an în an. 11 Şi va fi aşa: când te va aduce Domnul în ţara canaaniţilor, cum ţi-a jurat ţie şi părinţilor tăi, şi ţi-o va da, 12 vei consacra pentru Dumnezeu tot ce deschide pântecele şi orice întâi-născut care vine din animalele tale; cei de parte bărbătească vor fi ai Domnului. 13 Şi pe orice întâi-născut al măgăriţei îl vei răscumpăra cu un miel; şi, dacă nu-l vei răscumpăra, îi vei frânge gâtul. Şi pe orice întâi-născut din om dintre fiii tăi îl vei răscumpăra. 14 Şi va fi aşa: când te va întreba fiul tău în viitor, zicând: «Ce este aceasta?», atunci îi vei zice: «Domnul ne-a scos cu mână tare din Egipt, din casa robilor. 15 Şi a fost aşa: când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a omorât pe toţi întâii-născuţi în ţara Egiptului, de la întâiul-născut al oamenilor până la întâiul-născut al animalelor: de aceea jertfesc eu Domnului tot ce deschide pântecele, parte bărbătească, şi răscumpăr pe orice întâi-născut al fiilor mei. 16 Şi să-ţi fie ca semn pe mâna ta şi ca fruntare între ochii tăi, pentru că Domnul ne-a scos cu mână tare din Egipt»“.
17 Şi a fost aşa: după ce Faraon a lăsat pe popor să plece, Dumnezeu nu i-a dus pe drumul ţării filistenilor, deşi acela era aproape. Pentru că Dumnezeu a zis: „Ca nu cumva poporul, văzând lupta, să regrete şi să se întoarcă în Egipt“. 18 Şi Dumnezeu a făcut pe popor să ocolească pe drumul pustiului Mării Roşii. Şi fiii lui Israel au ieşit rânduiţi de bătaie din ţara Egiptului. 19 Şi Moise a luat cu sine oasele lui Iosif, pentru că pusese pe fiii lui Israel să jure cu jurământ, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreşit; atunci să-mi luaţi oasele cu voi de aici“. 20 Şi au plecat din Sucot şi au aşezat tabăra în Etam, la marginea pustiului. 21 Şi Domnul mergea înaintea feţei lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să le arate calea, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să le dea lumină, ca să meargă zi şi noapte. 22 Stâlpul de nor nu se depărta ziua, nici stâlpul de foc noaptea, dinaintea poporului.