1 Atunci Moise şi fiii lui Israel au cântat Domnului această cântare şi au vorbit, zicând:
„Voi cânta Domnului, pentru că este foarte înălţat.
A aruncat în mare pe cal şi pe călăreţul lui.
2 Domnul este tăria mea şi cântarea mea. Şi El a fost salvarea mea.
Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi lăuda;
Dumnezeul tatălui meu, şi-L voi înălţa.
3 Domnul este un războinic; Numele Său este Domnul.
4 Carele lui Faraon şi oştirea lui, le-a aruncat în mare;
şi căpeteniile lui alese s-au afundat în Marea Roşie.
5 Adâncurile i-au acoperit, au coborât în adâncimi ca o piatră.
6 Dreapta Ta, Doamne, este glorioasă în putere;
dreapta Ta, Doamne, a sfărâmat în bucăţi pe vrăjmaş.
7 Şi în mărimea măreţiei Tale ai zdrobit pe cei care s-au ridicat împotriva Ta.
Ai trimis mânia Ta: i-a mistuit ca pe o mirişte.
8 Şi, la suflarea nărilor Tale, apele s-au îngrămădit;
şuvoaiele s-au ridicat ca un zid;
adâncurile s-au închegat în inima mării.
9 Vrăjmaşul zicea: «Voi urmări, voi ajunge,
voi împărţi prada, mi se va sătura sufletul de ei.
Îmi voi trage sabia, mâna mea îi va nimici».
10 Tu ai suflat cu suflarea Ta; i-a acoperit marea.
S-au scufundat ca plumbul în apele măreţe.
11 Cine este ca Tine, Doamne, între dumnezei?
Cine este ca Tine, măreţ în sfinţenie,
înfricoşător în laude, înfăptuind minuni?
12 Ţi-ai întins dreapta, pământul i-a înghiţit.
13 Prin îndurarea Ta, ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat;
l-ai călăuzit prin puterea Ta spre locuinţa sfinţeniei Tale.
14 Popoarele au auzit, au tremurat;
i-a cuprins groaza pe locuitorii Filistiei.
15 Atunci căpeteniile Edomului s-au îngrozit;
tremurul a cuprins pe puternicii Moabului;
toţi locuitorii Canaanului sunt topiţi.
16 Frica şi groaza au căzut peste ei.
De măreţia braţului Tău au încremenit ca piatra,
până a trecut poporul Tău, Doamne,
până a trecut poporul pe care Ţi l-ai cumpărat.
17 Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale,
la locul pe care l-ai făcut locuinţa Ta, Doamne,
locaşul sfânt, Doamne, pe care mâinile Tale l-au întemeiat.
18 Domnul va împărăţi pentru totdeauna şi în veci!
19 Deoarece caii lui Faraon, cu carele lui şi cu călăreţii lui, au intrat în mare şi Domnul a adus înapoi apele mării peste ei; şi fiii lui Israel au mers pe uscat prin mijlocul mării“.
20 Şi Maria, profetesa, sora lui Aaron, a luat tamburina în mâna ei şi toate femeile au ieşit după ea cu tamburine şi cu jocuri. 21 Şi Maria le răspundea:
„Cântaţi Domnului, pentru că este foarte înălţat;
a aruncat în mare pe cal şi pe călăreţul lui“.
22 Şi Moise a pornit pe Israel de la Marea Roşie şi au ieşit în pustiul Şur. Şi trei zile au umblat prin pustiu şi n-au găsit apă. 23 Şi au venit la Mara şi n-au putut să bea apele din Mara, pentru că erau amare; de aceea i s-a pus numele Mara. 24 Şi poporul murmura împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ 25 Şi el a strigat către Domnul; şi Domnul i-a arătat un lemn şi el l-a aruncat în ape şi apele s-au făcut dulci. Acolo i-a dat o rânduială şi o judecată; şi acolo i-a încercat. 26 Şi a zis: „Dacă vei asculta cu tot dinadinsul de cuvântul Domnului Dumnezeului tău şi vei face ce este drept în ochii Lui şi-ţi vei pleca urechea la poruncile Lui şi vei păzi toate rânduielile Lui, nu voi pune peste tine nici una din plăgile pe care le-am pus peste Egipt; pentru că Eu sunt Domnul care te vindecă“.
27 Şi au venit la Elim; şi acolo erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri; şi au aşezat tabăra acolo, lângă ape.