16
Şi au pornit din Elim şi toată adunarea fiilor lui Israel a venit în pustiul Sin, care este între Elim şi Sinai, în ziua a cincisprezecea a lunii a doua de la ieşirea lor din ţara Egiptului. Şi toată adunarea fiilor lui Israel a murmurat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron în pustiu. Şi fiii lui Israel le-au zis: „De am fi murit de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate! Pentru că ne-aţi adus în pustiul acesta ca să omorâţi toată mulţimea aceasta cu foame“. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, voi face să vă plouă pâine din ceruri; şi poporul să iasă şi să adune porţia unei zile în fiecare zi, ca să-i încerc dacă vor umbla în legea Mea sau nu. Şi va fi aşa: în ziua a şasea vor pregăti ce vor fi adus şi va fi de două ori mai mult decât ce vor aduna zilnic“. Şi Moise şi Aaron au zis tuturor fiilor lui Israel: „Astă-seară veţi cunoaşte că Domnul v-a scos din ţara Egiptului. Şi mâine veţi vedea gloria Domnului, pentru că a auzit murmurele voastre împotriva Domnului. Şi ce suntem noi, de murmuraţi împotriva noastră?“ Şi Moise a zis: „Aşa va fi când Domnul vă va da seara carne să mâncaţi şi dimineaţa pâine să vă săturaţi, pentru că Domnul a auzit murmurele voastre cu care murmuraţi împotriva Lui; şi ce suntem noi? Murmurele voastre nu sunt împotriva noastră, ci împotriva Domnului“. Şi Moise a vorbit lui Aaron: „Spune întregii adunări a fiilor lui Israel: «Apropiaţi-vă înaintea Domnului, pentru că a auzit murmurele voastre»“. 10 Şi a fost aşa: pe când vorbea Aaron întregii adunări a fiilor lui Israel, s-au uitat înspre pustiu şi, iată, gloria Domnului s-a arătat în nor. 11 Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând: 12 „Am auzit murmurele fiilor lui Israel. Vorbeşte-le, zicând: «Între cele două seri veţi mânca voi carne şi dimineaţa vă veţi sătura cu pâine; şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru“.
13 Şi a fost aşa: seara au venit prepeliţe şi au acoperit tabăra, iar dimineaţa era rouă împrejurul taberei. 14 Şi s-a ridicat roua care era şi iată pe faţa pustiului ceva mărunt, ca nişte grăunţe, mărunt ca bruma, pe pământ. 15 Şi fiii lui Israel au văzut şi au zis unul către altul: „Ce este aceasta?“, pentru că nu ştiau ce era. Şi Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană. 16 Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: «Strângeţi din ea, fiecare după cât poate mânca, un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; să luaţi fiecare pentru cei care sunt în cortul lui»“. 17 Şi fiii lui Israel au făcut aşa şi au adunat, unul mult, altul puţin. 18 Şi au măsurat cu omerul: şi cel care strânsese mult n-a avut prea mult; şi celui care strânsese puţin nu i-a lipsit; strânseseră fiecare după cât mânca. 19 Şi Moise le-a zis: „Nimeni să nu lase din ea până dimineaţa“. 20 Dar n-au ascultat de Moise şi unii au lăsat din ea până dimineaţa, dar a făcut viermi şi a mirosit urât. Şi Moise s-a mâniat pe ei. 21 Şi au strâns în fiecare dimineaţă, fiecare după cât mânca. Şi la căldura soarelui se topea. 22 Şi a fost aşa: în ziua a şasea au strâns pâine dublu, două omere de cap. Şi toate căpeteniile adunării au venit şi au spus lui Moise. 23 Şi el le-a zis: „Aceasta este ce a zis Domnul: Mâine este odihna, sabatul sfânt pentru Domnul. Coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi strângeţi-vă tot ce prisoseşte, ca să fie păstrat până dimineaţa“. 24 Şi au strâns-o până dimineaţa, cum poruncise Moise, şi nu a mirosit urât, nici n-a fost vreun vierme în ea. 25 Şi Moise a zis: „Mâncaţi-o astăzi, pentru că astăzi este sabatul Domnului; astăzi n-o veţi găsi pe câmp. 26 Şase zile s-o strângeţi, dar în ziua a şaptea este sabatul: în el nu va fi“. 27 Şi a fost aşa: în ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să adune şi n-au găsit. 28 Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Până când nu veţi voi să păziţi poruncile Mele şi legile Mele? 29 Vedeţi că Domnul v-a dat sabatul; de aceea vă dă în ziua a şasea pâine pentru două zile. Fiecare să rămână la locul său; nimeni să nu iasă din locul său în ziua a şaptea“. 30 Şi poporul s-a odihnit în ziua a şaptea. 31 Şi casa lui Israel i-a pus numele „mană“. Şi era ca sămânţa de coriandru, albă; şi gustul ei era ca turta cu miere.
32 Şi Moise a zis: „Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul: «Umpleţi un omer din ea, ca să fie păstrat pentru generaţiile voastre, ca să vadă pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului»“. 33 Şi Moise i-a zis lui Aaron: „Ia un urcior şi pune în el un omer plin de mană şi aşaz-o înaintea Domnului, ca să fie păstrată pentru generaţiile voastre“. 34 Aşa cum poruncise Domnul lui Moise, Aaron a pus-o înaintea mărturiei, ca să fie păstrată. 35 Şi fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până au intrat în ţara locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul ţării Canaanului. 36 Şi un omer este a zecea parte din efă.