1 Pentru că orice mare preot, luat dintre oameni, este aşezat pentru oameni în cele privitoare la Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate, 2 putând fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, pentru că şi el însuşi este cuprins de slăbiciune; 3 şi, din cauza acesteia, este dator să aducă jertfe pentru păcate, atât pentru popor, cât şi pentru sine. 4 Şi nimeni nu-şi ia singur onoarea aceasta, ci numai cel chemat de Dumnezeu, după cum a fost şi Aaron. 5 Aşa şi Hristos, nu S-a glorificat pe Sine Însuşi, ca să fie făcut mare preot, ci pe Cel care I-a zis: „Tu eşti Fiul Meu, Eu astăzi Te-am născut“. 6 După cum spune şi în alt loc: „Tu eşti preot pentru eternitate, după rânduiala lui Melhisedec“. 7 El, în zilele întrupării Sale, aducând cereri şi rugăciuni stăruitoare, cu strigăt puternic şi lacrimi, către Acela care putea să-L mântuiască din moarte (şi fiind ascultat, datorită temerii Lui evlavioase), 8 deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a suferit; 9 şi, fiind făcut desăvârşit, a devenit, pentru toţi cei care ascultă de El, autor al mântuirii eterne, 10 numit de Dumnezeu „Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec“, 11 despre care avem multe de spus şi greu de explicat în vorbire, pentru că v-aţi făcut greoi la auzire.
12 Pentru că, deşi de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi din nou nevoie ca cineva să vă înveţe care sunt elementele începutului cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte şi nu de hrană tare. 13 Pentru că oricine foloseşte lapte este fără experienţă în cuvântul dreptăţii, pentru că este prunc; 14 iar hrana tare este pentru cei maturi, care, prin obişnuinţă, au simţurile deprinse să deosebească binele şi răul.