1 De aceea, lăsând cuvântul începutului lui Hristos, să mergem spre maturitate, neaşezând din nou o temelie a pocăinţei de fapte moarte şi a credinţei în Dumnezeu, 2 a învăţăturii despre spălări şi despre punerea mâinilor şi despre învierea morţilor şi despre judecata eternă; 3 şi vom face aceasta, dacă va îngădui Dumnezeu. 4 Pentru că este imposibil ca cei odată luminaţi, şi care au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi ai Duhului Sfânt, 5 şi au gustat Cuvântul bun al lui Dumnezeu şi lucrările de putere ale veacului viitor, 6 şi au căzut, să fie reînnoiţi, spre pocăinţă, răstignindu-L pentru ei înşişi pe Fiul lui Dumnezeu şi dându-L batjocurii. 7 Pentru că pământul, care absoarbe ploaia care vine deseori peste el şi care rodeşte ierburi folositoare acelora pentru care şi este lucrat, are parte de binecuvântare de la Dumnezeu; 8 dar cel care dă spini şi mărăcini este lepădat şi aproape de blestem, al cărui sfârşit este să fie ars.
9 Dar despre voi, preaiubiţilor, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi care ţin de mântuire, chiar dacă vorbim astfel. 10 Pentru că Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Său, întrucât aţi slujit şi slujiţi sfinţilor. 11 Dar dorim fierbinte ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi stăruinţă în încrederea deplină a speranţei, până la sfârşit, 12 ca să nu fiţi leneşi, ci imitatori ai celor care, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc promisiunile.
13 Pentru că Dumnezeu, când i-a dat lui Avraam promisiunea, fiindcă nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, 14 spunând: „Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta şi înmulţind te voi înmulţi“. 15 Şi astfel, având îndelungă-răbdare, el a obţinut promisiunea. 16 Pentru că, în adevăr, oamenii jură pe unul mai mare şi, pentru ei, jurământul este sfârşitul oricărei neînţelegeri, spre întărire. 17 În aceasta, Dumnezeu, voind să arate şi mai mult moştenitorilor promisiunii nestrămutarea planului Său, a intervenit cu un jurământ, 18 ca, prin două lucruri de nestrămutat, în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, să avem mângâiere puternică, noi, care am alergat la adăpost, ca să apucăm speranţa pusă înaintea noastră, 19 pe care o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi tare, şi care intră în cele de dincolo de perdea, 20 unde Isus a intrat pentru noi ca Înainte-mergător, fiind făcut pentru eternitate mare preot după rânduiala lui Melhisedec.