55
„Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, şi cei care n-aveţi bani, veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi. Da, veniţi, cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!
De ce cheltuiţi bani pentru ceea ce nu este pâine, şi munca voastră pentru ceea ce nu satură? Ascultaţi-Mă cu atenţie şi mâncaţi ce este bun; şi să vi se desfăteze sufletul în belşug.
Plecaţi-vă urechea şi veniţi la Mine; ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi; şi voi face un legământ etern cu voi, după îndurările cele adevărate ale lui David.
✡ Iată, l-am dat ca martor popoarelor; conducător şi căpetenie a popoarelor.
Iată, vei chema o naţiune pe care n-ai cunoscut-o; şi o naţiune care nu te cunoştea va alerga la tine pentru Domnul Dumnezeul tău şi pentru Sfântul lui Israel, pentru că El te-a glorificat“.
✡ „Căutaţi pe Domnul cât timp se poate găsi, chemaţi-L cât timp este aproape.
Să-şi părăsească cel rău calea sa şi omul nedrept gândurile sale şi să se întoarcă la Domnul – şi El va avea milă de el – şi la Dumnezeul nostru, pentru că El nu oboseşte iertând“.
„Pentru că gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, nici căile voastre, căile Mele“, zice Domnul.
„Pentru că aşa cum cerurile sunt mai înalte decât pământul, tot aşa căile Mele sunt mai înalte decât căile voastre, şi gândurile Mele decât gândurile voastre.
10 Pentru că, după cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri şi nu se mai întorc acolo, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să înmugurească, ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui care mănâncă,
11 tot aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea: nu se va întoarce la Mine fără rod, ci va face ce-Mi place şi va prospera în lucrul pentru care l-am trimis.
12 Pentru că veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor izbucni în cântări înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme.
13 În locul spinului va răsări chiparosul şi în locul urzicii va răsări mirtul. Şi aceasta va fi pentru Domnul un nume, un semn pentru totdeauna, care nu se va stinge“.