63
Cine este acesta care vine din Edom, cu veşminte roşii din Boţra, acesta care este glorios în haina Sa, mergând în măreţia puterii Sale? – „Eu, Cel care vorbesc în dreptate, puternic ca să salvez“.
De ce Îţi este haina roşie şi veşmintele Tale ca ale celui care calcă în teasc?
„Am călcat singur în teasc şi nimeni dintre popoare nu era cu Mine; da, le-am călcat în mânia Mea şi le-am zdrobit în furia Mea; şi sângele lor este stropit pe hainele Mele şi Mi-am pătat toată îmbrăcămintea.
Pentru că ziua răzbunării era în inima Mea şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
Şi Mă uitam şi nu era nimeni care să ajute; şi Mă miram că nu era nimeni care să sprijine: de aceea, braţul Meu Mi-a adus salvare şi furia Mea M-a sprijinit.
Şi am călcat popoarele în mânia Mea şi le-am îmbătat în furia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ“.
✸ Voi aminti îndurările Domnului, laudele Domnului, după toate câte a făcut Domnul pentru noi şi marile binefaceri către casa lui Israel, pe care le-a făcut, după bunătăţile Sale şi după mulţimea îndurărilor Sale.
Şi El a zis: „Cu adevărat, ei sunt poporul Meu, fii care nu vor minţi“. Şi El a fost Salvatorul lor.
În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat şi Îngerul dinaintea feţei Lui i-a salvat: în dragostea Sa şi în îndurarea Sa i-a răscumpărat şi i-a ridicat şi i-a purtat în toate zilele din vechime.
10 Dar ei s-au răzvrătit şi au întristat pe Duhul Său cel Sfânt; de aceea, El S-a schimbat în vrăjmaş al lor, El Însuşi a luptat împotriva lor.
11 ✡ Dar Şi-a amintit de zilele din vechime, de Moise, de poporul Său: „Unde este Acela care i-a scos din mare cu păstorii turmei Sale? Unde este Cel care a pus Duhul Său cel Sfânt în el,
12 care conducea dreapta lui Moise cu braţul Său măreţ, care a despicat apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume pentru totdeauna,
13 care i-a călăuzit prin adâncuri, ca pe un cal în pustiu, şi nu s-au poticnit?“
14 Cum coboară o vită în vale, aşa le-a dat odihnă Duhul Domnului. Aşa ai condus Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume măreţ.
15 ✡ Priveşte din ceruri şi vezi din locuinţa sfinţeniei Tale şi a gloriei Tale! Unde este râvna Ta şi puterea Ta, fiorul lăuntrului Tău şi îndurările Tale? Sunt ele reţinute faţă de mine?
16 Pentru că Tu eşti Tatăl nostru, chiar dacă Avraam nu ne ştie şi Israel nu ne cunoaşte. Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Răscumpărătorul nostru; din eternitate este Numele Tău.
17 De ce, Doamne, ne-ai lăsat să rătăcim de la căile Tale şi ne-ai făcut inima nesimţitoare, ca să nu se teamă de Tine? Întoarce-Te, pentru slujitorii Tăi, seminţiile moştenirii Tale!
18 Poporul Tău cel sfânt a stăpânit puţin timp; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare locaşul Tău cel sfânt.
19 Am ajuns ca aceia peste care Tu niciodată n-ai domnit, care nu s-au numit după Numele Tău.