1 Ah, dacă ai despica cerurile, dacă ai coborî, s-ar topi munţii înaintea Ta,
2 cum aprinde focul vreascurile, cum face focul să clocotească apa: ca să faci Numele Tău cunoscut vrăjmaşilor Tăi, ca să tremure naţiunile înaintea Ta!
3 Când făceai lucruri înfricoşătoare pe care nu le aşteptam, ai coborât, munţii s-au topit înaintea Ta.
4 Şi niciodată n-au auzit, nici n-au prins cu urechea, nici ochiul n-a văzut un Dumnezeu în afară de Tine, care să lucreze pentru cel care-L aşteaptă.
5 Tu întâmpini pe cel care se bucură şi face dreptate, pe cei care-şi amintesc de Tine în căile Tale. Iată, Te-ai mâniat, pentru că noi am păcătuit: în ele este trăinicie, şi noi vom fi salvaţi.
6 Pentru că toţi am ajuns ca ceva necurat şi toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită; şi toţi ne veştejim ca frunza şi nelegiuirile noastre ne poartă ca vântul.
7 Şi nu este nimeni care cheamă Numele Tău, care să se trezească şi să se alipească de Tine; pentru că Ţi-ai ascuns faţa de noi şi ne-ai făcut să ne topim prin nelegiuirile noastre.
8 ✡ Şi acum, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru. Noi suntem lutul şi Tu olarul nostru şi noi toţi suntem lucrarea mâinii Tale.
9 Nu Te mânia prea tare, Doamne, nici nu-Ţi aduce aminte la nesfârşit de nelegiuire. Iată, vezi, Te rugăm, noi suntem toţi poporul Tău.
10 Cetăţile Tale sfinte s-au prefăcut într-un pustiu, Sionul este un pustiu, Ierusalimul o pustietate.
11 Sfânta şi frumoasa noastră casă, unde Te-au lăudat părinţii noştri, este arsă cu foc, şi toate lucrurile noastre de preţ sunt pustiite.
12 După toate acestea, Te vei opri Tu, Doamne? Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?