1 Sufletul meu este dezgustat de viaţa mea; voi da curs liber plângerii mele, voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Voi zice lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă-mă să ştiu pentru ce Te cerţi cu mine.
3 Îţi place să asupreşti, să dispreţuieşti lucrarea mâinilor Tale şi să străluceşti peste sfatul celor răi?
4 Ai ochi de carne? Vezi Tu cum vede omul muritor?
5 Sunt zilele Tale ca zilele unui muritor, şi anii Tăi ca zilele omului,
6 ca să cercetezi nelegiuirea mea şi să-mi vezi păcatul,
7 când ştii că nu sunt rău şi că nimeni nu scapă din mâna Ta?
8 Mâinile Tale m-au format şi m-au întocmit de jur-împrejur într-un tot; şi Tu mă înghiţi!
9 Adu-Ţi aminte, Te rog, că Tu m-ai întocmit ca lutul şi că Tu mă vei întoarce din nou în ţărână.
10 Nu m-ai muls Tu ca laptele şi m-ai închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane,
12 mi-ai dat viaţă şi îndurare şi grija Ta mi-a păstrat duhul.
13 Şi aceste lucruri le ascundeai Tu în inima Ta; ştiu că aceasta era în Tine.
14 ✡ Dacă am păcătuit, m-ai urmărit şi nu mă vei considera nevinovat de nelegiuirea mea.
15 Dacă am fost rău, vai de mine! Şi dacă am fost drept, nu mi-aş ridica eu capul, fiind sătul de dispreţ şi văzându-mi necazul.
16 Şi el creşte: mă urmăreşti ca un leu fioros şi-Ţi arăţi din nou minunile Tale în mine.
17 Îţi înnoieşti martorii împotriva mea şi-Ţi înmulţeşti furia împotriva mea. Rău după rău şi timp de trudă sunt cu mine.
18 ✡ Şi pentru ce m-ai scos din pântece? Mi-aş fi dat duhul şi nici un ochi nu m-ar fi văzut!
19 Aş fi ca şi cum n-aş fi fost; din pântece aş fi fost dus la mormânt!
20 Nu sunt zilele mele puţine? Încetează deci şi lasă-mă singur, ca să-mi revin puţin,
21 înainte de a mă duce şi să nu mă mai întorc niciodată, în ţara întunericului şi a umbrei morţii,
22 o ţară întunecoasă ca întunericul gros al umbrei morţii, fără nici o rânduială, unde strălucirea este ca întunericul gros».