9
✸ Şi Iov a răspuns şi a zis:
„Cu adevărat, ştiu că aşa este. Dar cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu?
Dacă doreşte să se certe cu El, nu-I va putea răspunde la un singur lucru dintr-o mie.
El este înţelept cu inima şi tare în putere: cine s-a întărit împotriva Lui şi a avut pace?
El este Cel care mută munţii şi ei nu ştiu că El îi răstoarnă în mânia Sa;
Cel care zguduie pământul din locul său şi îi cutremură stâlpii;
Cel care porunceşte soarelui, şi el nu răsare, şi pune o pecete pe stele;
El singur întinde cerurile şi păşeşte pe înălţimile mării;
Cel care face Ursa Mare, Orionul şi Pleiadele şi cămările sudului;
10 Cel care face lucruri mari, de nepătruns, şi minuni fără număr.
11 Iată, El trece pe lângă mine şi nu-L văd; şi trece pe alături şi nu-L observ.
12 Iată, El răpeşte; cine-L va împiedica? Cine-I va zice: «Ce faci?»
13 Dumnezeu nu-Şi retrage mânia: sprijinitorii mândriei se pleacă sub El.
14 Cu cât mai puţin să-I răspund eu, să-mi aleg cuvintele cu El,
15 Căruia, chiar dacă aş fi drept, nu I-aş răspunde; aş cere îndurare Judecătorului meu!
16 Dacă aş striga şi mi-ar răspunde, tot n-aş crede că Şi-a plecat urechea la glasul meu –
17 El, care mă zdrobeşte cu o furtună şi îmi înmulţeşte rănile fără motiv;
18 Care nu mă lasă să răsuflu, ci mă satură de amărăciuni.
19 Dacă este vorba de putere, iată, El este puternic; şi dacă este vorba de judecată, cine îmi va fixa un termen?
20 Dacă m-aş îndreptăţi, gura mea m-ar condamna; dacă aş fi integru, El m-ar dovedi stricat.
21 Dacă aş fi integru, nu m-aş uita la sufletul meu, mi-aş dispreţui viaţa!
22 ✡ Totuna este; de aceea am zis: El nimiceşte pe cel integru şi pe cel rău.
23 Dacă biciul ucide deodată, El Îşi bate joc de încercarea celui nevinovat.
24 Pământul este dat în mâna celui rău; El acoperă feţele judecătorilor lui. Dacă nu El, atunci cine?
25 ✡ Acum zilele mele trec mai repede decât un alergător; ele fug, nu văd binele;
26 trec iute ca şi corăbiile de trestie, ca un vultur care se repede asupra prăzii.
27 ✡ Dacă zic: «Îmi voi uita plângerea, îmi voi schimba înfăţişarea şi mă voi lumina!»,
28 sunt îngrozit de toate chinurile mele: ştiu că nu mă vei ţine nevinovat.
29 Fie aceasta, că sunt rău: de ce deci să mă trudesc în zadar?
30 Dacă m-aş spăla cu apă din zăpadă şi mi-aş curăţa mâinile cu leşie,
31 totuşi Tu m-ai afunda în groapă şi chiar hainele mele nu m-ar suferi.
32 Pentru că El nu este om ca mine, ca să-I răspund, ca să mergem împreună la judecată.
33 Nu este între noi un mijlocitor care să-şi pună mâna peste amândoi.
34 Să-Şi îndepărteze nuiaua de peste mine şi groaza Lui să nu mă înspăimânte.
35 Atunci voi vorbi şi nu mă voi teme de El. Dar nu este aşa cu mine.