16
✸ Şi Iov a răspuns şi a zis:
„Am auzit multe asemenea lucruri. Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi.
Vor avea sfârşit vorbele în vânt? Şi ce te supără, de răspunzi?
Şi eu aş putea vorbi ca voi; dacă ar fi sufletul vostru în locul sufletului meu, aş putea lega împreună cuvinte împotriva voastră şi aş clătina din cap către voi.
Dar v-aş încuraja cu gura mea şi mişcarea buzelor mele v-ar alina.
Dacă vorbesc, nu mi se alină durerea; şi dacă tac, se depărtează ea de la mine?
Dar acum m-a stors de puteri… Mi-ai pustiit toată familia.
Şi m-ai veştejit; aceasta a ajuns o mărturie; şi slăbiciunea mea se ridică împotriva mea, mărturiseşte în faţa mea.
Mânia Lui sfâşie şi mă urmăreşte; El scrâşneşte din dinţi împotriva mea; ca un duşman al meu mă străpunge cu ochii Lui.
10 Ei îşi deschid larg gura împotriva mea; îmi lovesc obrajii cu dispreţ, se adună împreună împotriva mea.
11 Dumnezeu m-a dat celui nelegiuit şi m-a aruncat în mâinile celor răi.
12 Eram în pace şi m-a frânt în două; şi m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit şi m-a ridicat ca să-I fiu ţintă.
13 Arcaşii Săi m-au înconjurat. El îmi despică rărunchii şi nu mă cruţă, îmi varsă fierea pe pământ.
14 Mă frânge bucată cu bucată, Se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut sac pe piele şi mi-am tăvălit capul în ţărână.
16 Faţa mea este roşie de plâns şi pe genele mele este umbra morţii,
17 deşi nu este violenţă în mâinile mele şi rugăciunea mea este curată.
18 ✡ Pământule, nu-mi acoperi sângele şi să nu mai fie loc pentru ţipătul meu!
19 Chiar acum, iată, Martorul meu este în ceruri şi Cel care mărturiseşte pentru mine este în locurile înalte.
20 Prietenii mei sunt batjocoritorii mei, dar ochiul meu varsă lacrimi către Dumnezeu.
21 De ar fi un mijlocitor pentru om la Dumnezeu, ca un fiu al omului pentru prietenul său!
22 Pentru că trec anii, puţini la număr, şi mă duc pe o cale de unde nu mă voi mai întoarce.