20
✸ Şi Ţofar din Naama a răspuns şi a zis:
„De aceea gândurile mele îmi dau un răspuns şi pentru aceasta este graba mea în mine:
Am auzit o mustrare care mă face de ruşine şi duhul mă face să răspund prin priceperea mea.
Nu ştii aceasta, că din vechime, de când a fost pus omul pe pământ,
înălţarea celor răi este scurtă şi bucuria celui neevlavios doar pentru o clipă?
Chiar dacă înălţimea lui s-ar ridica până la ceruri şi capul lui ar ajunge la nori,
el va pieri pentru totdeauna ca gunoiul lui: cei care l-au văzut vor zice: «Unde este?»
Va zbura ca un vis şi nu va mai fi găsit. Da, va fugi ca o viziune a nopţii.
Ochiul care l-a văzut nu-l va mai vedea; şi locul lui nu-l va mai zări.
10 Fiii lui vor căuta bunăvoinţa celor săraci şi mâinile lui vor înapoia averea lui.
11 Oasele lui sunt pline de puterea tinereţii lui, dar ea se va odihni cu el în ţărână.
12 Cu toate că răutatea este dulce în gura lui, el o ascunde sub limba lui,
13 o cruţă şi n-o părăseşte, ci o ţine în cerul gurii lui;
14 hrana lui este transformată în măruntaiele lui: este fiere de aspidă înăuntrul lui.
15 A înghiţit bogăţii, dar le va vărsa; Dumnezeu le va arunca din pântecele lui.
16 Va suge otravă de aspidă; limba năpârcii îl va ucide.
17 Nu va vedea pâraiele, râurile, şuvoaiele de miere şi unt!
18 Va da înapoi rodul muncii sale şi nu-l va înghiţi; îl va da înapoi după preţul său şi nu se va bucura de el,
19 pentru că a asuprit, a părăsit pe săraci, a luat cu sila o casă pe care n-a construit-o el.
20 Pentru că n-a cunoscut odihna în pântecele lui, nu va salva nimic din ce a dorit cel mai mult.
21 Nimic n-a scăpat de lăcomia lui; de aceea bunăstarea lui nu va dura.
22 În plinătatea belşugului său va fi în strâmtorare; mâna fiecăruia care este în nevoie va veni peste el.
23 Când va fi să-şi umple pântecele, Dumnezeu va arunca asupra lui aprinderea mâniei Sale şi o va ploua peste el, în carnea lui.
24 Dacă fuge de arma de fier, îl va străpunge arcul de aramă.
25 smulge săgeata; aceasta iese din trupul lui, şi vârful scânteietor din fierea lui: spaimele sunt peste el.
26 Toate întunecimile sunt păstrate pentru comorile lui: un foc nesuflat îl va mistui, va consuma ce a rămas în cortul lui.
27 Cerurile vor descoperi nelegiuirea lui şi pământul se va ridica împotriva lui.
28 Venitul casei lui se va îndepărta, va curge în ziua mâniei Sale.
29 Aceasta este partea de la Dumnezeu pentru omul rău şi moştenirea hotărâtă lui de Dumnezeu“.