1 Şi Iov şi-a continuat cuvântarea şi a zis:
2 „O, de aş fi ca în lunile trecute, ca în zilele când Dumnezeu mă păzea,
3 când lampa Lui strălucea deasupra capului meu şi în lumina Lui umblam prin întuneric!
4 Cum eram în zilele toamnei mele, când sfatul tainic al lui Dumnezeu era peste cortul meu,
5 când Cel Atotputernic încă era cu mine, tinerii mei în jurul meu,
6 când paşii mei erau scăldaţi în smântână şi stânca vărsa lângă mine râuri de untdelemn!
7 Când ieşeam la poarta cetăţii, când îmi pregăteam scaunul în piaţă,
8 tinerii mă vedeau şi se ascundeau şi bătrânii se ridicau şi stăteau în picioare;
9 căpeteniile îşi opreau vorba şi îşi puneau mâna la gură;
10 glasul căpeteniilor amuţea şi limba li se lipea de cerul gurii.
11 ✡ Când urechea mă auzea, atunci mă binecuvânta; şi când ochiul mă vedea, mărturisea pentru mine;
12 pentru că scăpam pe întristatul care striga şi pe orfanul care n-avea nici un ajutor.
13 Binecuvântarea celui care pierea venea peste mine şi făceam inima văduvei să cânte de bucurie.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea şi ea mă înveşmânta; dreptatea mea era ca o manta şi o diademă.
15 Orbului îi eram ochi şi ologului îi eram picioare;
16 celor nevoiaşi le eram tată şi cauza pe care nu o cunoşteam o cercetam.
17 Şi sfărâmam fălcile celui nedrept şi smulgeam prada din dinţii lui.
18 Şi ziceam: «Voi muri în cuibul meu şi îmi voi înmulţi zilele ca nisipul.
19 Rădăcina mea se va întinde spre ape şi roua va sta toată noaptea pe ramura mea.
20 Gloria mea va fi proaspătă în mine şi arcul meu se va înnoi în mâna mea».
21 Ei mă ascultau şi aşteptau şi păstrau linişte pentru sfatul meu.
22 După cuvintele mele ei nu mai vorbeau şi cuvântarea mea picura peste ei.
23 Şi mă aşteptau ca pe ploaie şi îşi deschideau gura larg ca la ploaia târzie.
24 Dacă râdeam de ei, nu credeau; şi ei nu tulburau seninătatea feţei mele.
25 Le alegeam calea şi mă aşezam în fruntea lor şi locuiam ca un împărat în mijlocul oştirii, ca unul care-i mângâie pe cei care jelesc.