1 Dar acum râd de mine cei care sunt mai tineri decât mine, pe ai căror părinţi nu-i socoteam vrednici să fie puşi alături de câinii turmei mele.
2 Şi la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor, oameni din care a pierit vigoarea?
3 Sfrijiţi de lipsă şi foame, ei fug în locuri uscate, de mult părăsite şi pustiite.
4 Ei adună iarbă sărată printre tufişuri şi rădăcinile de mătură pentru hrana lor!
5 Sunt alungaţi dintre oameni; strigă după ei ca după hoţ.
6 Locuiesc în crăpături întunecoase, în peşteri ale pământului şi ale stâncilor.
7 Zbiară printre tufişuri, se îngrămădesc sub mărăcini.
8 Fii ai nebunilor şi fii ai celor fără nume – sunt alungaţi din ţară.
9 Şi acum eu sunt cântecul lor şi sunt proverbul lor.
10 Le este silă de mine, stau departe de mine, da, nu se sfiesc să mă scuipe în faţă.
11 Pentru că El mi-a dezlegat funia şi m-a întristat şi ei au aruncat frâul înaintea mea.
12 Cei tineri se ridică la dreapta mea; îmi împing la o parte picioarele şi îşi înalţă împotriva mea căile lor stricate;
13 îmi strică şi cărarea, îmi pun înainte nenorocirea, fără să-i ajute cineva;
14 ei intră ca printr-o spărtură largă, în mijlocul tulburării se rostogolesc înainte.
15 Spaimele se întorc împotriva mea, îmi spulberă onoarea ca vântul, iar bunăstarea mea a trecut ca un nor.
16 Şi acum, sufletul meu se varsă în mine; zilele întristării m-au cuprins.
17 Noaptea îmi străpunge oasele din mine, iar durerile care mă rod n-au astâmpăr;
18 prin puterea lor cea mare, mi-au ajuns veşmânt; mă strâng ca gulerul cămăşii mele.
19 El m-a aruncat în noroi şi am ajuns ca ţărâna şi cenuşa.
20 ✡ Strig către Tine şi nu-mi răspunzi; mă ridic în picioare şi Tu mă priveşti!
21 Te-ai schimbat, ca să fii crud cu mine; mă urmăreşti cu tăria mâinii Tale.
22 Mă ridici pe vânt, mă faci să fiu purtat de el şi îmi topeşti fiinţa.
23 Pentru că ştiu că mă duci la moarte şi la casa de adunare pentru toţi cei vii.
24 În adevăr, nici o rugăciune nu ajută când El Îşi întinde mâna, deşi ei strigă când El nimiceşte.
25 N-am plâns eu pentru cel ale cărui zile erau grele? Nu era întristat sufletul meu pentru cel nevoiaş?
26 Pentru că aşteptam binele, şi a venit răul; şi aşteptam lumina, dar a venit întunericul.
27 Îmi fierb măruntaiele şi nu se odihnesc; zile de întristare au venit peste mine.
28 Umblu înnegrit, dar nu de soare; mă ridic, strig în adunare.
29 Am ajuns frate cu şacalii şi tovarăş cu struţii.
30 Pielea mea a devenit neagră şi cade de pe mine şi oasele îmi sunt pârjolite de căldură.
31 Şi harfa mea s-a prefăcut în jale, şi fluierul meu în glasul celor care plâng.