1 Nu are omul o viaţă de luptă pe pământ? Şi nu sunt zilele lui ca zilele unui lucrător plătit?
2 Cum tânjeşte robul după umbră şi cum îşi aşteaptă lucrătorul plata,
3 aşa sunt făcut, să am luni de deşertăciune; şi nopţi de necaz sunt rânduite pentru mine.
4 Dacă mă culc, zic: «Când mă voi trezi şi îşi va încheia noaptea măsura?» Şi sunt sătul de frământări până în revărsatul zorilor.
5 Carnea mea este acoperită de viermi şi de coji de ţărână, pielea mea crapă şi face puroi.
6 Zilele mele trec mai repede decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără speranţă.
7 Adu-Ţi aminte că viaţa mea este o suflare; ochiul meu nu va mai vedea binele.
8 Ochiul celui care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi vor fi asupra mea şi eu nu voi mai fi.
9 Norul se împrăştie şi trece; aşa şi cel care coboară în Locuinţa morţilor, nu se va mai ridica,
10 nu se va mai întoarce la casa lui, iar locul lui nu-l va mai cunoaşte.
11 ✡ De aceea nu-mi voi mai stăpâni gura; voi vorbi în strâmtorarea duhului meu, mă voi plânge în amărăciunea sufletului meu.
12 Sunt eu o mare sau un monstru marin, de pui străji asupra mea?
13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia, culcuşul meu îmi va alina plângerea»,
14 atunci mă înspăimânţi prin visuri şi mă îngrozeşti cu viziuni,
15 încât sufletul meu alege sugrumarea, moartea mai bine decât oasele mele!
16 Le dispreţuiesc, nu voi trăi pentru totdeauna! Lasă-mă, pentru că zilele mele sunt o suflare!
17 ✡ Ce este omul, ca să-l preţuieşti şi ca inima Ta să se ocupe cu el,
18 şi ca să-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi ca să-l încerci în fiecare clipă?
19 Până când nu-Ţi vei abate privirea de la mine şi nu mă vei lăsa liniştit, până îmi voi înghiţi saliva?
20 Am păcătuit: ce Ţi-am făcut? Păzitor al omului, de ce m-ai pus ca ţintă a Ta, încât îmi sunt o povară mie însumi?
21 Şi pentru ce nu-mi ierţi abaterea şi nu îndepărtezi nelegiuirea mea? Pentru că acum mă voi culca în ţărână şi mă vei căuta şi nu voi mai fi“.