1 Şi cuvântul Domnului a fost către Iona, fiul lui Amitai, 2 zicând: „Ridică-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei; pentru că răutatea lor s-a suit înaintea Mea“.
3 Dar Iona s-a ridicat ca să fugă la Tarsis, departe de faţa Domnului; şi a coborât la Iafo şi a găsit o corabie care mergea la Tarsis; şi a plătit costul călătoriei şi a coborât în ea ca să meargă cu ei la Tarsis, departe de faţa Domnului.
4 Dar Domnul a trimis un vânt tare pe mare şi a fost o furtună puternică pe mare şi corabia era ameninţată să fie sfărâmată. 5 Atunci corăbierii s-au înspăimântat şi au strigat fiecare către dumnezeul lui şi au aruncat în mare încărcătura care era în corabie, ca să fie uşurată de ea. Iar Iona coborâse în partea de jos a corabiei şi se culcase şi dormea adânc. 6 Şi comandantul vasului s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce faci tu, dormi? Ridică-te, cheamă pe Dumnezeul tău; poate că Dumnezeu Îşi va aminti de noi şi nu vom pieri!“
7 Şi au zis unul către altul: „Veniţi şi să aruncăm sorţi, ca să ştim din cauza cui a venit asupra noastră nenorocirea aceasta!“ Şi au aruncat sorţi şi sorţul a căzut pe Iona. 8 Atunci ei i-au zis: „Spune-ne, te rugăm, din cauza cui a venit asupra noastră nenorocirea aceasta? Care-ţi este meseria? Şi de unde vii? Care este ţara ta? Şi din ce popor eşti?“ 9 Şi el le-a zis: „Eu sunt evreu şi mă tem de Domnul Dumnezeul cerurilor care a făcut marea şi uscatul“. 10 Atunci oamenii s-au înfricoşat foarte tare şi i-au zis: „Ce ai făcut?“ Pentru că oamenii aceia ştiau că fugea departe de faţa Domnului, pentru că el le spusese. 11 Şi i-au zis: „Ce să-ţi facem, ca să se liniştească marea faţă de noi?“ Pentru că marea se înfuria tot mai mult. 12 Şi el le-a zis: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare şi marea se va linişti faţă de voi; pentru că ştiu că din cauza mea a venit asupra voastră furtuna aceasta mare“. 13 Dar oamenii vâsleau din greu ca să ajungă la uscat şi nu puteau, pentru că marea se înfuria tot mai mult împotriva lor. 14 Şi au strigat către Domnul şi au zis: „O, Doamne, Te rugăm, să nu pierim din cauza vieţii omului acestuia şi nu pune asupra noastră sânge nevinovat! pentru că Tu, Doamne, ai făcut cum ai vrut“. 15 Şi l-au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi furia mării a încetat. 16 Atunci oamenii aceia s-au temut de Domnul cu temere mare şi au adus o jertfă Domnului şi au făcut promisiuni.
17 Şi Domnul pregătise un peşte mare care să-l înghită pe Iona; şi Iona a fost în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.