2
Fraţii mei, să nu aveţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul gloriei, primind după înfăţişare. Pentru că, dacă va intra în sinagoga voastră un om cu un inel de aur, în haină strălucitoare, şi va intra şi un sărac în haină murdară, şi veţi privi la cel care poartă haina cea strălucitoare şi veţi spune: „Tu aşază-te aici bine!“, şi săracului îi veţi spune: „Tu stai acolo!“ sau: „Aşază-te aici, la picioarele mele!“, nu faceţi deosebire în voi înşivă şi nu v-aţi făcut judecători cu gânduri rele? Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: nu i-a ales Dumnezeu pe cei săraci în felul lumii ca să fie bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care le-a promis-o celor care-L iubesc? Iar voi l-aţi dispreţuit pe cel sărac. Nu bogaţii vă asupresc şi nu ei vă târăsc înaintea tribunalelor? Şi nu hulesc ei numele cel bun pe care-l purtaţi? Dacă, în adevăr, împliniţi legea împărătească, potrivit Scripturii, „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi!“, bine faceţi. Dacă însă primiţi după înfăţişare, comiteţi un păcat, fiind dovediţi de lege ca şi călcători ai ei. 10 Pentru că, cine va păzi toată legea, şi va greşi în una, s-a făcut vinovat de toate. 11 Pentru că, Cel care a spus: „Nu comite adulter“, a spus şi: „Nu ucide“. Iar dacă nu comiţi adulter, dar ucizi, te-ai făcut călcător de lege. 12 Aşa să vorbiţi şi aşa să faceţi, ca unii care vor fi judecaţi de o lege a libertăţii; 13 pentru că judecata va fi fără milă pentru cel care nu a arătat milă. Mila se laudă faţă de judecată.
14 Fraţii mei, ce folos dacă cineva zice că are credinţă, dar nu are fapte? Poate credinţa să-l mântuiască? 15 Dacă un frate sau o soră sunt fără îmbrăcăminte şi lipsiţi de hrana zilnică, 16 iar unul dintre voi le-ar spune: „Mergeţi în pace, încălziţi-vă şi săturaţi vă!“, dar nu le daţi cele necesare trupului, ce folos? 17 Aşa şi credinţa: dacă nu va avea fapte, este moartă în sine. 18 Dar va spune cineva: „Tu ai credinţă şi eu am fapte“. „Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta, din faptele mele, credinţa mea“. 19 Tu crezi că Dumnezeu este Unul singur. Bine faci; şi demonii cred, şi tremură! 20 Vrei dar să ştii, o, om deşert, că, fără fapte, credinţa este moartă? 21 Avraam, tatăl nostru, n a fost el îndreptăţit din fapte când l-a adus ca jertfă pe altar pe Isaac, fiul său? 22 Vezi cum credinţa lucrează împreună cu faptele lui şi, din fapte, credinţa a fost făcută desăvârşită. 23 Şi s-a împlinit Scriptura care zice: „Iar Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca dreptate“; şi a fost numit „Prieten al lui Dumnezeu“. 24 Vedeţi că omul este îndreptăţit din fapte şi nu numai din credinţă. 25 Dar tot aşa şi curva Rahav, n-a fost ea îndreptăţită din fapte când a primit solii şi i-a scos afară pe altă cale? 26 Pentru că, după cum trupul fără duh este mort, aşa şi credinţa fără fapte este moartă.