18
După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieşit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El şi ucenicii Săi. Şi Iuda, care Îl vindea, ştia şi el locul, pentru că Isus fusese deseori acolo împreună cu ucenicii Săi. Iuda deci, după ce a luat ceata ostaşilor şi slujitori de la preoţii de seamă şi de la farisei, ·a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme. Isus deci, ştiind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieşit înainte şi le-a spus: „Pe cine căutaţi?“ Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret“. Isus ·le-a spus: „Eu sunt!“ Şi Iuda, care-L vindea, stătea şi el cu ei. Deci, când le-a spus: „Eu sunt!“, s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. Din nou deci i-a întrebat: „Pe cine căutaţi?“ Şi ei au spus: „Pe Isus din Nazaret“. Isus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi-i pe aceştia să se ducă“, pentru ca să se împlinească cuvântul pe care-l spusese: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi i-ai dat Tu“. 10 Simon Petru deci, având sabie, a scos-o şi l-a lovit pe robul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă; şi numele robului era Malhus. 11 Isus i-a spus deci lui Petru: „Pune sabia în teacă. Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“
12 Deci ceata ostaşilor şi comandantul şi slujitorii iudeilor L-au apucat pe Isus şi L-au legat. 13 Şi L-au dus întâi la Ana, pentru că era socrul lui Caiafa, care era mare preot în anul acela. 14 Iar Caiafa era cel care îi sfătuise pe iudei că este de folos să moară un singur om pentru popor. 15 Şi Simon Petru şi celălalt ucenic Îl urmau pe Isus. Iar ucenicul acela îi era cunoscut marelui preot şi a intrat cu Isus în curtea marelui preot. 16 Iar Petru stătea afară, la uşă. Deci celălalt ucenic, care îi era cunoscut marelui preot, a ieşit şi i-a vorbit portăresei şi l-a adus pe Petru înăuntru. 17 Servitoarea, portăreasa, ·i-a spus deci lui Petru: „Nu eşti şi tu dintre ucenicii Omului acestuia?“ El ·a spus: „Nu sunt“. 18 Iar robii şi slujitorii, după ce făcuseră jăratic (pentru că era frig), stăteau şi se încălzeau; Petru dar stătea cu ei şi se încălzea. 19 Atunci marele preot L-a întrebat pe Isus despre ucenicii Săi şi despre învăţătura Lui. 20 Isus i-a răspuns: „Eu am vorbit deschis lumii; Eu întotdeauna i-am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună întotdeauna iudeii, şi n-am vorbit nimic în ascuns. 21 De ce Mă întrebi pe Mine? Întreabă-i pe cei care au auzit ce le-am vorbit; iată, aceştia ştiu ce am spus Eu“. 22 Iar când a spus acestea, unul dintre slujitorii care stăteau acolo L-a lovit cu palma pe Isus, spunând: „Aşa răspunzi marelui preot?“ 23 Isus i-a răspuns: „Dacă am vorbit rău, mărturiseşte despre răul acesta; iar dacă am vorbit bine, de ce Mă loveşti?“ 24 Ana L-a trimis legat la Caiafa, marele preot.
25 Şi Simon Petru stătea şi se încălzea. I-au spus deci: „Nu eşti şi tu dintre ucenicii Săi?“ El a tăgăduit şi a spus: „Nu sunt“. 26 Unul dintre robii marelui preot, care era rudă cu cel căruia Petru îi tăiase urechea, ·a spus: „Nu te-am văzut eu în grădină cu El?“ 27 Din nou deci Petru a tăgăduit; şi îndată a cântat cocoşul.
28 Ei ·L-au dus deci pe Isus de la Caiafa în pretoriu; şi era dis-de-dimineaţă. Şi ei nu au intrat în pretoriu, ca să nu se întineze, ci să mănânce paştele. 29 Pilat a ieşit deci afară la ei şi a spus: „Ce acuzaţie aduceţi împotriva Omului acestuia?“ 30 Ei au răspuns şi i-au zis: „Dacă Acesta n-ar fi fost un răufăcător, nu L-am fi dat în mâinile tale“. 31 Pilat deci le-a spus: „Luaţi-L voi şi judecaţi-L după legea voastră“. Iudeii deci i-au spus: „Nouă nu ne este permis să omorâm pe nimeni“, 32 ca să se împlinească cuvântul lui Isus pe care-l spusese, arătând cu ce moarte avea El să moară. 33 Pilat deci a intrat din nou în pretoriu şi L-a chemat pe Isus şi I-a spus: „Eşti Tu Împăratul iudeilor?“ 34 Isus i-a răspuns: „De la tine însuţi spui aceasta, sau alţii ţi-au spus-o despre Mine?“ 35 Pilat a răspuns: „Oare sunt eu iudeu? Naţiunea Ta şi preoţii de seamă mi Te-au predat: ce ai făcut?“ 36 Isus a răspuns: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta; dacă Împărăţia Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor; dar acum Împărăţia Mea nu este de aici“. 37 Pilat deci I-a spus: „Atunci, eşti Tu Împărat?“ Isus a răspuns: „Tu zici că Eu sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să mărturisesc pentru adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu“. 38 Pilat ·I-a spus: „Ce este adevărul?“ Şi, spunând aceasta, din nou a ieşit la iudei şi ·le-a spus: „Eu nu găsesc nici o vină în El. 39 Dar voi aveţi un obicei ca, de Paşti, să vă eliberez pe unul; vreţi deci să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor?“ 40 Toţi deci au strigat din nou, spunând: „Nu pe Acesta, ci pe Baraba!“ Iar Baraba era un tâlhar.