7
Şi fiii lui Israel au fost necredincioşi în lucrul dat nimicirii: Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din ce era dat nimicirii şi mânia Domnului s-a aprins împotriva fiilor lui Israel. Şi Iosua a trimis oameni din Ierihon la Ai, care este lângă Bet-Aven, în partea de răsărit a Betelului, şi le-a vorbit, zicând: „Suiţi-vă şi cercetaţi ţara“. Şi oamenii s-au suit şi au cercetat cetatea Ai. Şi s-au întors la Iosua şi i-au zis: „Să nu se suie tot poporul; cam două sau trei mii de oameni să se suie şi să bată cetatea Ai; nu obosi tot poporul acolo, pentru că sunt puţini“. Şi s-au suit din popor acolo cam trei mii de bărbaţi, dar au fugit dinaintea bărbaţilor din Ai. Şi bărbaţii din Ai au ucis din ei cam treizeci şi şase de bărbaţi; şi i-au urmărit dinaintea porţii până la Şebarim şi i-au bătut la coborâre; şi inima poporului s-a înmuiat şi s-a făcut ca apa.
Şi Iosua şi-a sfâşiat hainele şi a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului până seara, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat cenuşă pe capete. Şi Iosua a zis: „Vai, Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut poporul acesta peste Iordan, ca să ne dai în mâna amoriţilor, ca să ne nimiceşti? De ne-am fi mulţumit şi am fi rămas dincolo de Iordan! O, Doamne, ce voi zice după ce Israel a întors spatele înaintea vrăjmaşilor săi? Când canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor auzi, ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face cu marele Tău Nume?“ 10 Şi Domnul i-a zis lui Iosua: „Ridică-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? 11 Israel a păcătuit; şi chiar au călcat legământul Meu, pe care li-l poruncisem, şi chiar au luat din ce era dat nimicirii şi au şi furat şi chiar au ascuns şi au pus între lucrurile lor. 12 Şi fiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmaşilor lor: întorc spatele înaintea vrăjmaşilor lor, pentru că ei înşişi s-au făcut vinovaţi să fie nimiciţi. Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veţi nimici ce este dat nimicirii din mijlocul vostru. 13 Ridică-te, sfinţeşte poporul şi spune: «Sfinţiţi-vă pentru mâine; pentru că aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Ce este dat nimicirii este în mijlocul tău, Israele: nu vei putea să stai înaintea vrăjmaşilor tăi, până nu veţi scoate ce este dat nimicirii din mijlocul vostru. 14 Şi să vă apropiaţi mâine dimineaţă după seminţiile voastre; şi va fi aşa: seminţia pe care o va arăta Domnul să se apropie pe familii; şi familia pe care o va arăta Domnul să se apropie pe case; şi casa pe care o va arăta Domnul să se apropie bărbat cu bărbat. 15 Şi va fi aşa: cel care va fi arătat cu lucrul dat nimicirii să fie ars în foc, el şi tot ce are, pentru că a călcat legământul Domnului şi a făcut nelegiuire în Israel»“.
16 Şi Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a făcut ca Israel să se apropie după seminţiile sale; şi a fost aleasă seminţia lui Iuda. 17 Şi a făcut să se apropie familiile lui Iuda; şi a ales familia zerahiţilor. Şi a făcut să se apropie familia zerahiţilor bărbat cu bărbat şi a fost ales Zabdi. 18 Şi a făcut să se apropie casa lui, bărbat cu bărbat; şi a fost ales Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda. 19 Şi Iosua i-a zis lui Acan: „Fiul meu, dă glorie Domnului Dumnezeului lui Israel, te rog, şi mărturiseşte înaintea Lui şi spune-mi acum ce ai făcut; nu-mi ascunde nimic“. 20 Şi Acan a răspuns lui Iosua şi a zis: „Într-adevăr, am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel şi aşa am făcut: 21 am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear şi două sute de sicli de argint şi un lingou de aur, în greutate de cincizeci de sicli, şi le-am poftit şi le-am luat; şi, iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu şi argintul este dedesubt“. 22 Şi Iosua a trimis soli şi ei au alergat la cort; şi, iată, mantaua era ascunsă în cortul lui şi argintul era sub ea. 23 Şi le-au luat din mijlocul cortului şi le-au adus la Iosua şi la toţi fiii lui Israel şi le-au pus jos, înaintea Domnului. 24 Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan, fiul lui Zerah, şi argintul şi mantaua şi lingoul de aur şi pe fiii săi şi pe fiicele sale şi boii săi şi măgarii săi şi oile sale şi cortul său şi toate ale sale şi le-au adus în Valea Acor. 25 Şi Iosua a zis: „Pentru ce ne-ai tulburat? Domnul te va tulbura în ziua aceasta“. Şi tot Israelul l-a ucis cu pietre. Şi i-au ars în foc şi i-au ucis cu pietre. 26 Şi au ridicat deasupra lui o grămadă mare de pietre, care este până în ziua aceasta. Şi Domnul S-a întors din aprinderea mâniei Sale. De aceea s-a pus numele locului aceluia Valea Acor, până în ziua aceasta.