9
Şi a fost aşa: când au auzit toţi împăraţii de dincoace de Iordan, din ţinutul muntos şi de la şes şi de pe tot malul Mării celei Mari, până în dreptul Libanului: hetiţii, amoriţii, canaaniţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii, s-au adunat cu un gând, ca să se lupte cu Iosua şi cu Israel.
Şi locuitorii Gabaonului au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai. Şi au făcut şi ei un vicleşug şi s-au dus şi s-au prefăcut ca şi când ar fi fost soli şi au luat saci vechi pe măgarii lor şi burdufuri vechi, rupte şi cârpite, pentru vin, şi încălţăminte veche şi cârpită în picioarele lor, şi haine vechi pe ei; şi toată pâinea merindelor lor era uscată şi mucegăită. Şi s-au dus la Iosua în tabără, la Ghilgal, şi i-au spus lui şi bărbaţilor lui Israel: „Noi am venit dintr-o ţară îndepărtată; şi acum faceţi legământ cu noi“. Şi bărbaţii lui Israel au zis heviţilor: „Poate că voi locuiţi între noi; şi cum să facem legământ cu voi?“ Şi ei au zis lui Iosua: „Suntem robii tăi“. Şi Iosua le-a zis: „Cine sunteţi şi de unde veniţi?“ Şi ei i-au zis: „Robii tăi au venit dintr-o ţară foarte îndepărtată, datorită Numelui Domnului Dumnezeului tău; pentru că am auzit despre faima Lui şi despre tot ce a făcut în Egipt 10 şi despre tot ce a făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor, care erau dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi lui Og, împăratul Basanului, care era în Aştarot. 11 Şi bătrânii noştri şi toţi locuitorii ţării noastre ne-au vorbit, zicând: «Luaţi în mână merinde pentru drum şi mergeţi în întâmpinarea lor şi spuneţi-le: «Suntem robii voştri şi acum faceţi legământ cu noi». 12 Această pâine a merindelor noastre am luat-o caldă din casele noastre în ziua când am ieşit, ca să venim la voi; şi acum, iată, este uscată şi mucegăită. 13 Şi aceste burdufuri de vin, pe care le-am umplut, iată, s-au rupt; şi aceste haine ale noastre şi încălţămintea noastră s-au învechit de lungimea foarte mare a drumului“. 14 Şi bărbaţii lui Israel au luat din merindele lor şi n-au întrebat pe Domnul. 15 Şi Iosua a făcut pace cu ei şi a făcut legământ cu ei, ca să-i lase să trăiască; şi căpeteniile adunării le-au jurat.
16 Şi a fost aşa: la trei zile după ce au făcut legământ cu ei, au auzit că ei erau vecinii lor şi că locuiau între ei.
17 Şi fiii lui Israel au plecat şi a treia zi au venit în cetăţile lor. Şi cetăţile lor erau: Gabaon şi Chefira şi Beerot şi Chiriat-Iearim. 18 Şi fiii lui Israel nu i-au bătut, deoarece căpeteniile adunării le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel. Şi toată adunarea a murmurat împotriva căpeteniilor. 19 Şi toate căpeteniile au zis către toată adunarea: „Le-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel şi acum nu ne putem atinge de ei. 20 Aceasta să le facem şi să trăiască, pentru ca să nu fie asupra noastră mânie pentru jurământul cu care le-am jurat“. 21 Şi căpeteniile le-au zis: „Să trăiască!“ Şi au fost tăietori de lemne şi cărători de apă pentru toată adunarea, cum ziseseră căpeteniile despre ei.
22 Şi Iosua i-a chemat şi le-a vorbit, zicând: „Pentru ce ne-aţi înşelat, zicând: «Suntem foarte departe de voi!», când voi locuiţi în mijlocul nostru? 23 Şi acum sunteţi blestemaţi şi nu veţi înceta să fiţi robi şi tăietori de lemne şi cărători de apă pentru casa Dumnezeului meu“. 24 Şi ei au răspuns lui Iosua, zicând: „Pentru că li s-a spus robilor tăi că Domnul Dumnezeul tău a poruncit lui Moise, robul Său, să vă dea toată ţara şi să nimicească pe toţi locuitorii ţării dinaintea voastră; şi ne-am temut foarte mult pentru vieţile noastre din cauza voastră şi am făcut lucrul acesta. 25 Şi acum iată-ne în mâna ta: fă cum este bine şi drept în ochii tăi să ne faci!“ 26 Şi le-a făcut aşa şi i-a scăpat din mâna fiilor lui Israel şi nu i-au omorât. 27 Şi, din ziua aceea, Iosua i-a făcut tăietori de lemne şi cărători de apă pentru adunare şi pentru altarul Domnului, până în ziua aceasta, în locul pe care l-ar alege El.