19
Şi a fost aşa: după aceasta a murit Nahaş, împăratul fiilor lui Amon; şi fiul său a împărăţit în locul său. David a zis: „Voi arăta bunătate lui Hanun, fiul lui Nahaş, pentru că tatăl său mi-a arătat bunătate“. Şi David a trimis soli ca să-l mângâie pentru tatăl său. Şi slujitorii lui David au venit în ţara fiilor lui Amon, la Hanun, ca să-l mângâie. Şi căpeteniile fiilor lui Amon i-au zis lui Hanun: „Gândeşti tu că spre a-l onora pe tatăl tău a trimis David la tine mângâietori? N-au venit slujitorii săi la tine ca să cerceteze ţara şi s-o distrugă şi s-o iscodească?“ Şi Hanun a luat pe slujitorii lui David şi i-a ras şi le-a tăiat hainele prin mijloc, până la şezut, şi le-a dat drumul. Şi au mers şi i-au dat de ştire lui David despre bărbaţii aceştia; şi a trimis în întâmpinarea lor, pentru că oamenii aceştia erau foarte umiliţi. Şi împăratul a zis: „Rămâneţi în Ierihon până vă vor creşte bărbile şi apoi întoarceţi-vă“.
Şi fiii lui Amon au văzut că se făcuseră urâţi lui David; şi Hanun şi fiii lui Amon au trimis o mie de talanţi de argint pentru a-şi tocmi care şi călăreţi din Mesopotamia şi din Siria-Maaca şi din Ţoba. Şi au tocmit treizeci şi două de mii de care, şi pe împăratul din Maaca, şi poporul său; şi au venit şi şi-au aşezat tabăra înaintea Medebei. Şi fiii lui Amon s-au adunat din cetăţile lor şi au venit la luptă. Şi David a auzit şi a trimis pe Ioab şi toată oştirea celor viteji. Şi fiii lui Amon au ieşit şi s-au rânduit de bătaie la intrarea cetăţii; şi împăraţii care veniseră erau deoparte pe câmp. 10 Şi Ioab a văzut că frontul luptei era împotriva lui şi din faţă şi din spate; şi a ales din toţi aleşii lui Israel şi i-a rânduit împotriva sirienilor; 11 şi restul poporului l-a dat în mâna lui Abişai, fratele său, şi s-au rânduit împotriva fiilor lui Amon. 12 Şi a zis: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, mă vei ajuta tu; iar dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, te voi ajuta eu. 13 Fii tare şi să ne arătăm bărbaţi pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru; şi Domnul să facă ce va fi bine în ochii Săi!“ 14 Şi Ioab şi poporul care era cu el s-au apropiat în faţa sirienilor la luptă; şi ei au fugit dinaintea lui. 15 Şi, când au văzut fiii lui Amon că sirienii fugeau, au fugit şi ei dinaintea lui Abişai, fratele său, şi au intrat în cetate. Şi Ioab a venit la Ierusalim.
16 Şi, când au văzut sirienii că sunt bătuţi înaintea lui Israel, au trimis soli şi au adus pe sirienii care erau dincolo de râu; şi Şofah, căpetenia oştirii lui Hadarezer, era în fruntea lor. 17 Şi i s-a spus lui David; şi el a adunat tot Israelul şi a trecut Iordanul şi a venit asupra lor şi s-a rânduit de bătaie împotriva lor. Şi David s-a rânduit de bătaie împotriva sirienilor; şi s-au luptat cu el. 18 Şi sirienii au fugit dinaintea lui Israel; şi David a ucis dintre sirieni oamenii de la şapte mii de care şi patruzeci de mii de pedeştri şi a ucis pe Şofah, căpetenia oştirii. 19 Şi slujitorii lui Hadarezer au văzut că erau bătuţi înaintea lui Israel şi au făcut pace cu David şi au devenit slujitorii lui. Şi sirienii n-au mai vrut să-i ajute pe fiii lui Amon.