20
Şi a fost aşa: pe timpul întoarcerii anului, în vremea când ies împăraţii, Ioab a scos oştirea şi a pustiit ţara fiilor lui Amon; şi a venit şi a asediat Raba; iar David a rămas în Ierusalim. Şi Ioab a bătut Raba şi a distrus-o. Şi David a luat coroana de pe capul împăratului lor (şi a găsit-o în greutate de un talant de aur şi în ea erau pietre preţioase) şi a fost pusă pe capul lui David; şi a luat foarte multă pradă din cetate. Şi a scos poporul din ea şi i-a tăiat cu ferăstraie şi cu securi de fier şi cu topoare. Şi aşa a făcut David tuturor cetăţilor fiilor lui Amon. Şi David şi tot poporul s-au întors la Ierusalim.
Şi a fost aşa: după aceasta a izbucnit un război la Ghezer cu filistenii; atunci Sibecai huşatitul a bătut pe Sipai, dintre fiii lui Rafa; şi au fost supuşi.
Şi a mai fost o luptă cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iair, a bătut pe Lahmi, fratele lui Goliat din Gat; şi mânerul suliţei lui era ca sulul unui ţesător.
Şi a mai fost o luptă în Gat; şi era un om de statură mare, care avea şase degete la mâini şi şase la picioare, douăzeci şi patru; şi el i se născuse lui Rafa.
Şi el a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis. Aceştia i s-au născut lui Rafa în Gat şi au căzut prin mâna lui David şi prin mâna slujitorilor săi.