1 Şi a fost aşa: în zilele când judecau judecătorii a fost o foamete în ţară. Şi un om din Betleemul lui Iuda s-a dus să locuiască temporar în câmpiile Moabului, el şi soţia sa şi cei doi fii ai săi. 2 Şi numele omului era Elimelec, şi numele soţiei sale, Naomi, şi numele celor doi fii ai săi, Mahlon şi Chilion, efratiţi din Betleemul lui Iuda. Şi au venit în câmpiile Moabului şi au rămas acolo.
3 Şi Elimelec, soţul Naomei, a murit; şi ea a rămas, şi cei doi fii ai ei. 4 Şi ei şi-au luat soţii moabite. Numele uneia era Orpa şi numele celei de-a doua, Rut. Şi au locuit acolo cam zece ani. 5 Şi Mahlon şi Chilion, au murit amândoi; şi femeia a rămas fără cei doi fii ai săi şi fără soţul ei.
6 Şi s-a ridicat, ea şi nurorile ei, şi s-a întors din câmpiile Moabului, pentru că auzise în câmpia Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său, dându-le pâine. 7 Şi a ieşit din locul unde fusese, şi cele două nurori ale sale cu ea; şi au pornit la drum, ca să se întoarcă în ţara lui Iuda. 8 Şi Naomi le-a zis celor două nurori ale sale: „Duceţi-vă, întoarceţi-vă fiecare în casa mamei sale! Domnul să Se poarte cu bunătate faţă de voi, cum v-aţi purtat voi cu cei morţi şi cu mine! 9 Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă fiecare în casa soţului ei!“ Şi le-a sărutat; şi ele şi-au înălţat glasurile şi au plâns. 10 Şi i-au zis: „Vrem să ne întoarcem negreşit cu tine la poporul tău“. 11 Şi Naomi a zis: „Întoarceţi-vă, fiicele mele; pentru ce să mergeţi cu mine? Mai sunt fii în pântecele meu, ca să vă fie soţi? 12 Întoarceţi-vă, fiicele mele, duceţi-vă; pentru că sunt prea bătrână ca să mai am soţ. Dacă aş zice: «Am speranţă», chiar în această noapte dacă aş fi a unui soţ şi aş naşte fii, 13 aţi aştepta voi pentru aceasta până să se facă ei mari? Aţi rămâne voi pentru aceasta fără a avea soţi? Nu, fiicele mele, pentru că eu sunt în mai mare amărăciune decât voi, pentru că mâna Domnului a ieşit împotriva mea“. 14 Şi ele şi-au înălţat glasul şi au plâns din nou. Şi Orpa a sărutat pe soacra ei, dar Rut s-a alipit de ea.
15 Şi ea a zis: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei şi la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta“. 16 Şi Rut a zis: „Nu stărui de mine să te părăsesc, ca să mă întorc de la tine! Pentru că încotro vei merge tu voi merge şi eu; şi unde vei găzdui tu, voi găzdui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu; 17 unde vei muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi înmormântată. Aşa să-mi facă Domnul şi încă mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărţi pe mine de tine!“ 18 Şi, văzând că era hotărâtă să meargă cu ea, a încetat să-i mai vorbească. 19 Şi au mers amândouă până au ajuns la Betleem. Şi a fost aşa: când au ajuns la Betleem, toată cetatea era în mişcare din cauza lor şi ele ziceau: „Aceasta este Naomi?“ 20 Şi ea le-a zis: „Nu mă numiţi Naomi, numiţi-mă Mara, pentru că Cel Atotputernic m-a amărât foarte mult. 21 Am plecat în belşug şi Domnul m-a adus din nou acasă, fără nimic. Pentru ce mă mai numiţi Naomi, când Domnul a mărturisit împotriva mea şi Cel Atotputernic m-a întristat?“
22 Şi Naomi s-a întors, şi cu ea Rut moabita, nora sa, care se întorcea din câmpiile Moabului; şi au ajuns în Betleem la începutul secerişului orzului.