1 Nu fireţi mulţi dascali, fraţii miei, ştiind că mai grea judecată veţi lua.
2 Că întru multe ne poticnim toţi, ce carele în cuvînt nu să sminteaşte acela e bărbat deplin, putînd cu frîul a-şi înderepta tot trupul.
3 Iată, cailor le punem zăbală în gură, să ne îngăduiaască noao, şi tot trupul lor (înturnăm încătruo ni-i voia).
4 Şi iată, corabiile cîtu-s de mari, şi de vînturi tari să învăluescu, ce încă cu o cîrmă mică, cîrmaciul le întoarce încătruo i-i voia.
5 Aşia şi limba, mic mădulariu-i, şi cu mari să făleaşte; iată puţinel foc, mare pădure aprinde.
6 Limba focu e, şi-i lumea nedereptăţiei. Aşia e tocmită limba între mădulările noastre, care spurcă tot trupul şi, aprinsă de gheena, tot împregiurul naşterei noastre aprinde-l.
7 Că toată firea fierilor şi pasărilor şi jivinelor şi celor din mare să îmblînzăsc şi să biruesc de firea omului.
8 Iară pre limbă, nece un om nu o poate potoli: răul ce nu-l poţi ogoi, plinu-i de veninul morţiei.
9 Cu aceaia lăudăm pre Părintele Dumnezău, şi cu aceaia blăstămăm pre oameni, carii-s făcuţi pre chipul lui Dumnezău.
10 Din acelaşi rost iase blagoslovenie şi blăstăm. Nu să cade, fraţii miei, aşia să fie.
11 Au nu poate izvorul izvorî din aceiaşi fîntînă apă dulce şi amară?
12 Au poate, fraţii miei, smochinul face masline sau viţa smochine? Aşia nice un izvor nu poate da apă sălcie şi dulce.
13 Carele-i înţelept şi ştiutoriu între voi? Arate-şi din bună viaţa lui faptele sale, cu blînzia înţelepciunei.
14 Să aveţi pizmă amară şi zavistie întru inimile voastre, nu vă lăudareţi, nece fireţi minciunoşi împrotiva adevărului.
15 Că această înţelepciune nu e pogorîtă de sus, ce e pămîntească şi trupească şi drăcească.
16 Că unde-i pizma şi mînia, acolea-i netocmirea şi tot lucrul rău.
17 Iară care înţelepciune iaste de sus, întîiu-i curată, după aceaia-i împăcătoare şi blîndă, îngăduitoare şi plină de milostivnicie şi de rodure bune, fără osîndire şi fără făţărie.
18 Iară rodul dereptăţiei samănă-să în pace, celora ce fac pace.