1 Scumpi prieteni. Această scrisoare e din partea mea, Pavel, numit de Dumnezeu să fiu solul lui Isus Cristos şi din partea scumpului nostru frate Timotei. Vă scriem vouă, tuturor credincioşilor din Corint şi din toată Grecia.
2 Fie ca Dumnezeu Tatăl nostru şi Domnul Isus Cristos să vă binecuvânteze din plin, pe fiecare în parte, şi să vă dăruiască pace!
3 Ce Dumnezeu minunat avem – el e Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, izvorul oricărei îndurări,
4 cel care, în chip atât de minunat, ne mângâie şi ne întăreşte în toate greutăţile şi încercările noastre!
5 Şi oare de ce face asta? Pentru ca atunci când şi alţii trec prin necazuri, având nevoie de compasiunea şi îmbărbătarea noastră, şi noi să le putem da ajutorul şi mângâierea pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Să fiţi siguri de acest lucru; cu cât suferim mai mult pentru Cristos, cu atât ne va copleşi şi el mai mult cu mângâierile şi încurajările sale.
6 Datorită acestor necazuri v-am putut aduce mângâierea şi mântuirea lui Dumnezeu. Dar, în necazul nostru, Dumnezeu ne-a mângâiat –
7 şi aceasta tot pentru ca să vă ajutăm pe voi: anume, să vă arătăm din experienţa noastră personală cu câtă duioşie vă mângâie Dumnezeu când treceţi prin aceleaşi suferinţe. El vă va da tăria să rezistaţi.
8 Socotesc că ar trebui să ştiţi şi voi, scumpi fraţi, ce vremuri grele am trăit în Asia. Am fost de-a dreptul zdrobiţi şi copleşiţi. Ba. ne-am temut că nu vom mai ieşi vii din această încercare.
9 Simţeam că suntem sortiţi pieirii şi vedeam cât de neputincioşi ajunseserăm. Dar a fost bine că s-a întâmplat aşa, deoarece în această situaţie am lăsat totul în mâna lui Dumnezeu, singurul care ne mai putea salva – căci el e în stare să învie şi morţii.
10 Şi el ne-a ajutat şi ne-a salvat de la o moarte groaznică, ba încă şi mai mult, avem încrederea că va continua s-o facă mereu.
11 Dar şi voi trebuie să ne ajutaţi, rugându-vă pentru noi. Căci multe mulţumiri şi laude veţi înălţa lui Dumnezeu, când veţi vedea că rugăciunile voastre pentru siguranţa noastră au fost ascultate!
12 Ne bucurăm mult că putem zice, în deplină sinceritate, că în toate legăturile care le-am avut cu alţii am fost curaţi şi sinceri, bizuindu-ne pe ajutorul Domnului, şi nu pe propria noastră destoinicie. Dacă se poate, acest lucru e şi mai adevărat în ce priveşte conduita noastră faţă de voi.
13 Scrisorile mele au fost sincere şi deschise; nu am fost niciodată echivoc! Şi deşi voi încă nu mă cunoaşteţi prea bine (sper totuşi că într-o zi veţi avea ocazia să mă cunoaşteţi), aş dori să faceţi un efort şi să mă acceptaţi, fiind mândri de mine –
14 cum deja sunteţi, într-o anumită măsură – căci şi eu voi fi mândru de voi în ziua aceea când va veni din nou Domnul Isus.
15 Tocmai fiindcă eram atât de sigur de înţelegerea şi încrederea voastră,
16 am plănuit să mă opresc să vă văd în drumul meu spre Macedonia, şi apoi din nou la întoarcere, pentru a vă fi dat astfel o dublă binecuvântare şi voi să mă puteţi trimite mai departe în călătoria mea spre Iudeea.
17 Bine, vă veţi întreba voi, dar atunci de ce mi-am schimbat planul? Oare nu mă hotărâsem încă definitiv? Sau poate sunt şi eu ca un om din lume care zice „da”, când, de fapt, vrea să spună „nu”?
18 Nicidecum! Pe cât e Dumnezeu de adevărat, pe atât de mult mă deosebesc eu de acest soi de oameni. La mine „da” înseamnă „da”.
19 Timotei, Silvan şi cu mine v-am vorbit despre Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu. El nu e din aceia care să spună „da” când vrea să spună „nu.” El întotdeauna face precum zice.
20 El execută şi împlineşte toate promisiunile lui Dumnezeu, oricât de multe ar fi; iar noi le-am spus tuturor ce plin de credincişie este el, dând slavă numelui său.
21 Tocmai acest Dumnezeu a făcut din mine şi din voi creştini loiali şi ne-a dat recunoaşterea şi mandatul de apostoli să predicăm Vestea cea bună.
22 El şi-a pus pecetea asupra noastră – semnul distinctiv că-i aparţinem – şi ne-a dat Duhul său Sfânt în inimile noastre ca o garanţie a faptului că suntem ai lui şi ca o primă rată din tot ce urmează să ne mai dea.
23 Mă adresez acestui Dumnezeu, să depună el mărturie împotriva mea dacă n-aş spune cumva adevărul; motivul pentru care nu am venit încă în vizită la voi este că nu doresc să vă întristez printr-o mustrare severă.
24 Când voi veni totuşi, deşi nu voi putea fi de prea mare ajutor pentru credinţa voastră – căci e deja puternică – aş dori să contribui cu ceva la bucuria voastră: aş dori să vă fac fericiţi, şi nu trişti.