3
Întrucât voi aţi revenit la viaţă, ca să mă exprim aşa, atunci când a înviat Cristos din morţi, aţintiţi-vă acum privirile asupra îmbelşugatelor comori şi bucurii ale cerului, unde el stă la dreapta lui Dumnezeu la loc de cinste şi putere.
Cerul să domine gândurile voastre; să nu vă pierdeţi timpul mgrijorându-vă cu privire la lucrurile de aici de jos.
Ar trebui să aveţi tot atâta dorinţă pentru lumea asta cât are şi un om mort. Viaţa voastră reală este în cer cu Cristos şi cu Dumnezeu.
Şi când Cristos, care este adevărata noastră viaţă, se va întoarce, veţi străluci plini de el şi veţi împărtăşi cu el toate gloriile sale.
Atunci, adio lucrurilor păcătoase ale acestui pământ; omorâţi-vă dorinţele rele care se cuibăresc în voi; nu mai aveţi nimic de a face cu păcatele sexuale, cu necurăţia, cu poftele şi dorinţele ruşinoase; nu vă închinaţi lucrurilor bune ale acestei vieţi, căci asta constituie idolatrie.
Mânia îngrozitoare a lui Dumnezeu planează asupra tuturor acelora care comit astfel de fapte.
Şi voi le săvârşeaţi în mod curent când viaţa voastră făcea parte din lumea aceasta;
dar acum a sosit timpul să lepădaţi şi să aruncaţi toate veşmintele acestea stricate ale mâniei, urii, blestemelor şi limbajului murdar.
Să nu vă mai spuneţi unii altora minciuni; vechea voastră viaţă, cu toată răutatea ei, era plină de astfel de lucruri; acum ea e moartă şi aparţine trecutului.
10 Voi trăiţi o viaţă nouă care neîncetat se deprinde tot mai mult cu ceea ce e bine şi se străduieşte încontinuu să-i semene cât mai fidel lui Cristos, cel care a creat această viaţă nouă în voi.
11 În traiul acesta nou nu mai contează naţionalitatea, rasa, educaţia ori poziţia socială a cuiva; asemenea lucruri nu au nici o importanţă. Ceea ce contează însă este dacă cineva îl are sau nu pe Cristos, iar el este în egală măsură accesibil tuturor.
12 Întrucât aţi fost aleşi de Dumnezeu care v-a dat acest fel de viaţă nouă şi datorită profundei sale iubiri şi griji pentru voi, se cade ca voi să daţi dovadă practică de milă, tandreţe şi bunătate faţă de alţii. Nu vă căzniţi să produceţi impresie bună asupra lor, ci fiţi gata să suferiţi în linişte şi răbdare.
13 Fiţi blânzi şi gata de a ierta; nu ţineţi ură niciodată. Aduceţi-vă aminte că Domnul v-a iertat; prin urmare, şi voi trebuie să-i iertaţi pe alţii.
14 Mai presus de toate, dragostea să vă călăuzească viaţa, fiindcă atunci întreaga biserică va rămâne unită, într-o armonie desăvârşită.
15 Pacea inimii, care vine de la Cristos, să fie pururea prezentă în inimile şi vieţile voastre, pentru că aceasta e responsa bilitatea şi privilegiul vostru ca mădu lare ale trupului său. Şi fiţi mereu recunoscători.
16 Aduceţi-vă aminte ce v-a învăţat Cristos şi lăsaţi cuvintele lui să vă îmbogăţească vieţile şi să vă facă înţelepţi; transmiteţi-le între voi ca învăţătură şi cântaţi-le în psalmi şi cântece bisericeşti, intonând Domnului melodii din inimi pline de recunoştinţă.
17 Şi tot ce faceţi sau spuneţi să-l reprezinte pt Domnul Isus, ca împreună cu el să vă înfăţişaţi în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl pentru a-i aduce mulţumirile voastre.
18 Voi, soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri, căci aceasta a rânduit Dumnezeu pentru voi.
19 Iar voi, soţilor, trebuie să fiţi buni cu soţiile voastre şi să le iubiţi, nu să vă purtaţi aspru sau cu ciudă faţă de ele.
20 Voi, copii, trebuie să ascultaţi întotdeauna pe tatăl şi pe mama voastră, căci asta îi face plăcere Domnului.
21 Taţilor, nu vă certaţi copiii aşa de tare încât aceştia să se descurajeze şi să-şi piardă nădejdea.
22 Voi sclavilor trebuie să vă supuneţi tot timpul stăpânilor voştri pământeşti. Încercând să-i mulţumiţi nu numai atunci când vă supraveghează, ci în orice clipă; ascultaţi-i de bună voie, din dragostea voastră pentru Domnul şi din dorinţa de a-i face plăcere.
23 Lucraţi cu râvnă şi voioşie la orice treabă, întocmai ca şi cum aţi munci pentru Domnul, nu doar pentru stăpânii voştri,
24 aducându-vă aminte că Domnul Cristos este acela care vă va plăti, dându-vă întreaga parte ce vi se cuvine din toată avuţia sa. Pentru el lucraţi voi în realitate.
25 Dar dacă nu vă daţi toată silinţa pentru el, atunci el vă va plăti într-un fel care n-are să vă convină – căci el nu părtineşte pe nimeni şi nu ia în seamă aparenţele.