5
Urmaţi exemplul lui Dumnezeu în tot ceea ce faceţi întocmai precum un copil preaiubit îşi imită tatăl.
Fiţi plini de iubire faţă de alţii, urmând exemplul lui Cristos care v-a iubit şi s-a dat pe sine lui Dumnezeu ca jertfă pentru a vă spăla de păcate. Şi lui Dumnezeu aceasta i-a făcut plăcere, căci dragostea lui Cristos faţă de voi a fost pentru el ca un parfum ales.
Să nu se petreacă printre voi nici un fel de păcate sexuale, necurăţie ori lăcomie. Nimeni să nu vă poată acuza de asemenea lucruri.
Anecdotele şi vorbele obscene, glumele deplasate – toate acestea nu sunt pentru voi. Voi însă amintiţi-vă unii altora despre bunătatea lui Dumnezeu şi fiţi recunoscători.
De asta puteţi fi siguri, că Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu în veci nu va aparţine aceluia care e necurat ori hrăpăreţ, căci în fond hrăpăreţul nu este decât unul care se închina la idoli – el iubeşte lucrurile acestei lumi mai mult decât pe Dumnezeu şi li se închină lor.
Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care încearcă să găsească scuze pentru aceste păcate, fiindcă mânia aprinsă a lui Dumnezeu îi paşte pe toţi cei care comit asemenea fapte.
Cu astfel de oameni nici măcar să nu aveţi de-a face.
Fiindcă deşi inima voastră era năpădită de întuneric, acum e inundată de o lumină care vine de la Domnul şi comportarea voastră trebuie s-o arate!
Datorită acestei lumini din voi, s-ar cuveni să săvârşiţi numai ceea ce este bun, drept şi adevărat.
10 Pe măsură ce înaintaţi în viaţă, căutaţi să aflaţi ce lucruri îi plac Domnului.
11 Nu luaţi parte la plăcerile de nimic ale răului şi întunericului, ci, mai degrabă, osândiţi-le şi demascaţi-le.
12 Ar fi o ruşine chiar şi numai să amintesc aici plăcerile întunericului în care se complac cei necredincioşi.
13 Fapt e că atunci când voi le daţi în vileag, lumina îi surprinde în păcatul lor, scoţându-l în evidenţă, şi când văd cât de greşiţi sunt, unii din ei s-ar putea chiar să devină copii ai luminii.
14 De aceea se zice: „Trezeşte-te tu care dormi, ridică-te din mormânt şi Cristos îţi va da lumină.”
15 Deci luaţi seama cum vă purtaţi, căci trăim zile grele. Nu fiţi nechibzuiţi, ci înţelepţi:
16 profitaţi la maximum de orice prilej ce vi se iveşte de a face bine.
17 Nu acţionaţi necugetat, ci străduiţi-vă să aflaţi şi să faceţi tot ceea ce doreşte Domnul de la voi.
18 Nu vă îmbătaţi cu vin, deoarece multe rele se ascund pe calea aceasta; fiţi, în schimb, umpluţi de Duhul Sfânt şi călăuziţi de el.
19 Discutaţi îndelung unii cu alţii despre Domnul, recitând psalmi şi imnuri, intonând cântece sacre şi cântând în inimile voastre pentru Domnul.
20 Mulţumiţi întotdeauna pentru orice lucru Dumnezeului şi Tatălui nostru în numele Domnului nostru Isus Cristos.
21 Onoraţi-l pe Cristos prin supunerea voastră unul faţă de celălalt.
22 Voi, nevestelor, trebuie să vă supuneţi conducerii soţului vostru în acelaşi fel în care vă supuneţi Domnului.
23 Căci soţul c are în grija sa pe soţie tot aşa cum şi Cristos are în grija sa trupul său, biserica, (în grija lui pentru biserică, el şi-a dat până şi viaţa, ca să-i fie Salvator!
24 Aşadar, voi soţiilor trebuie să vă as cultaţi de bună voie soţul în toate lucrurile, întocmai precum ascultă şi biserica de Cristos.
25 Iar voi, soţilor, daţi dovadă de aceeaşi dragoste faţă de soţiile voastre pe care a manifestat-o şi Cristos faţă de biserica sa când a murit pentru ea,
26 ca s-o sfinţească şi s-o cureţe, spălând-o prin botez şi prin cuvântul lui Dumnezeu;
27 pentru ca să şi-o poată înfăţişa ca biserică slăvită, fără pată sau zbârcitură sau vreun defect oarecare, ci Sfântă şi lipsită de orice cusur.
28 Iată deci cum au soţii datoria să-şi trateze soţiile, iubindu-le ca pe ei înşişi. Căci, întrucât soţul şi soţia sunt acum una, soţul nu-şi face decât lui însuşi un serviciu şi pe sine se iubeşte atunci când îşi iubeşte soţia.
29 Nimeni nu-şi urăşte trupul, ci şi-l îngrijeşte cu drag, după cum şi Cristos are grijă de trupul său, biserica,
30 ale cărui mădulare suntem noi.
31 (Dovada faptului că soţul şi soţia alcătuiesc un singur trup o găsim în Scriptură, unde se spune: „Bărbatul trebuie să se despartă de tatăl şi de mama sa atunci când se căsătoreşte, pentru a se uni în chip desăvârşit cu soţia sa, cei doi devenind unul singur.”)
32 Lucrul acesta ilustrează modul în care noi alcătuim trupul lui Cristos; secretul acesta e foarte însemnat.
33 Prin urmare, repet: soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe o parte din el însuşi, iar soţia trebuie să aibe grijă să-şi respecte profund soţul – ascultându-l, lăudându-l şi onorându-l.