1 Întrucât suntem priviţi ca dintr-o tribună mare de o mulţime atât de uriaşă de martori, să ne eliberăm de orice lucru care ne încetineşte mersul sau ne trage înapoi, mai cu seamă de acele păcate care se încolăcesc în jurul nostru atât de strâns şi ne fac să ne împiedicăm; şi să străbatem răbdători cursa aceasta deosebită pe care Dumnezeu o aşterne fiecăruia înainte.
2 Aţintiţi-vă privirile la Isus, conducătorul şi învăţătorul nostru. El a fost dispus să moară, o moarte ruşinoasă pe cruce, pentru bucuria de care ştia că va avea parte după aceea; şi acum stă la locul de onoare lângă tronul lui Dumnezeu.
3 Dacă vreţi să ştiţi cum veţi reuşi să nu cădeţi de oboseală şi să nu vă pierdeţi cu firea, gândiţi-vă la răbdarea lui în faţa atâtor mârşăvii câte i-au făcut nişte oameni păcătoşi.
4 La urma urmelor, voi n-aţi luptat şi nu v-aţi zbătut niciodată atât de mult împotriva păcatului şi a tentaţiei, încât să vă iasă broboane mari de sudoare amestecate cu sânge.
5 Ori aţi uitat cumva de încurajatoarele cuvinte ce vi le-a adresat Dumnezeu vouă, care sunteţi copiii săi? „Fiul meu nu te supăra când te pedepseşte Domnul. Nu te descuraja când e nevoit să-ţi arate unde ai greşit.
6 Fiindcă, în pedeapsa lui e dovada că te iubeşte. Când te bate cu nuiaua e o dovadă că eşti fiul său cu adevărat.”
7 Lăsaţi-l pe Dumnezeu să vă educe, fiindcă el se poartă cu voi ca un tată care îşi iubeşte copiii. Cine a mai auzit de un fiu care să nu fie corectat niciodată?
8 Dar dacă Dumnezeu nu vă pedepseşte când ar trebui s-o facă, cum îşi pedepsesc şi alţi părinţi copiii, atunci înseamnă că voi nu mai sunteţi fiii săi – că, de fapt, nu faceţi parte din familia lui.
9 Dat fiind că ne respectăm părinţii aceştia pământeşti, deşi ne pedepsesc, oare nu ar trebui să ne supunem, cu şi mai multă seninătate, educaţiei pe care ne-o face Dumnezeu, pentru ca să putem începe a trăi cu adevărat?
10 Părinţii noştri pământeşti ne-au educat doar un anumit număr de ani, făcând tot ce ştiau ei că e mai bine pentru noi, dar corecţia lui Dumnezeu e totdeauna dreaptă şi spre folosul nostru, ca să ne putem împărtăşi din sfinţenia sa.
11 Adevărat, nu e prea plăcut să fii pedepsit, cât timp durează pedeapsa – de ce să n-o recunoaştem: doare! Dar după aceea îi putem vedea roadele: o creştere tăcută dar sigură în har şi în caracter.
12 Aşadar, întăriţi-vă din nou mâinile voastre istovite, ţineţi-vă bine pe picioarele voastre slăbite
13 şi trasaţi o cărare dreaptă şi netedă pentru paşii voştri, ca cei care vin după voi, chiar dacă sunt slabi şi ologi, să nu cadă şi să nu se lovească, ci să devină puternici.
14 Siliţi-vă să nu luaţi parte la nici un fel de certuri, ci să trăiţi o viaţă curată şi sfântă, căci cine nu e sfânt nu va vedea pe Domnul.
15 Purtaţi-vă de grijă unii altora, ca nici unul să nu scape binecuvântările lui Dumnezeu cele mai alese. Vegheaţi să nu prindă rădăcini printre voi nici un fel de amărăciune, căci odată ce dă lăstar, provoacă mari necazuri, rănindu-i pe mulţi în viaţa lor spirituală.
16 Luaţi seama să nu fie prins nici unul din voi în păcate sexuale ori să ajungă să nu-i mai pese de Dumnezeu, cum s-a întâmplat cu Esau, care şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru un blid de linte.
17 Şi, mai pe urmă, când şi-a cerut înapoi drepturile, a fost prea târziu, chiar dacă i-a părut rău şi a plâns cu lacrimi amare. Deci, reţineţi toate aceste lucruri şi fiţi cu băgare de seamă.
18 Voi încă n-a trebuit să înfruntaţi groaza, focul acela mistuitor, bezna nepătrunsă şi cumplita furtună de care au avut parte israeliţii pe Muntele Sinai, când le-a dat Dumnezeu legile sale.
19 Căci s-a auzit un zgomot asurzitor de trompetă şi un glas care aducea un mesaj atât de înfricoşător, încât oamenii l-au implorat pe Dumnezeu să înceteze a le mai vorbi.
20 Ei s-au dat înapoi, clătinându-se la porunca lui Dumnezeu, după care şi un animal dacă se atingea de munte trebuia să moară.
21 Însuşi Moise a fost atât de înspăimântat de această privelişte, încât a început să tremure ca varga.
22 Voi însă v-aţi suit până sus pe Muntele Sion, la cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc; şi la adunarea fericiţilor îngeri, fără număr;
23 şi la biserica, alcătuită din toţi cei care au fost înscrişi în cer; şi la Dumnezeu care este Judecătorul tuturor; şi la duhurile celor răscumpăraţi, din ceruri, care au devenit deja perfecţi;
24 şi la Isus însuşi, care ne-a adus minunatul său legământ nou; şi la sângele stropit care, în loc să strige după răzbunare ca sângele lui Abel, ne iartă cu generozitate păcatele.
25 Aşadar, luaţi seama să ascultaţi de cel care vă vorbeşte. Căci dacă n-a scăpat poporul Israel când a refuzat să ia aminte la Moise, mesagerul pământesc, ce groaznică e primejdia noastră dacă refuzăm să-l ascultăm pe Dumnezeu care ne vorbeşte din cer.
26 Când a vorbit el de pe Muntele Sinai, vocea sa a făcut să se cutremure pământul dar spune el: „Data viitoare voi zgudui nu numai pământul, ci şi cerurile.”
27 Prin aceasta vrea să spună că va cerne tot ce n-are temelie sigură, ca să nu mai rămână decât lucrurile care nu se clatină.
28 Având o Împărăţie care nu poate fi distrusă de nimic, să căutăm să-i facem pe plac lui Dumnezeu, slujindu-l cu inimi pline de recunoştinţă, cu frică sfântă şi veneraţie.
29 Căci Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.