1 Ce este credinţa? Credinţa înseamnă că avem încredere deplină în lucrurile sperate; înseamnă că suntem siguri de lucrurile pe care nu le vedem.
2 Oamenii lui Dumnezeu din vechime erau renumiţi pentru credinţa lor.
3 Prin credinţă – adică prin încredere în Cuvântul lui Dumnezeu – ştim că lumea şi stelele, ca, dealtfel, toate lucrurile, au fost făcute, la porunca lui Dumnezeu; şi că au fost făcute din lucrurile care nu se văd.
4 Prin credinţă a ascultat Abel de Dumnezeu şi i-a adus o ofrandă care i-a plăcut lui Dumnezeu mai mult decât de cea a lui Cain. Dumnezeu l-a acceptat pe Abel, şi a dovedit-o, prin aceea că i-a primit darul; şi, cu toate că Abel a murit de mult, încă avem ce învăţa de la el ca model de credinţă.
5 Apoi, Enoh s-a încrezut şi el în Dumnezeu şi de aceea Dumnezeu l-a dus în cer fără să mai treacă prin moarte; a dispărut aşa, dintr-odată, fiindcă îl luase Dumnezeu. Dar până să se întâmple asta, Dumnezeu zisese deja că e foarte mulţumit de Enoh.
6 Lui Dumnezeu nu-i poţi fi plăcut fără să ai credinţă, fără să depinzi de el. Oricine vrea să vină la Dumnezeu trebuie să creadă că el există şi că răsplăteşte pe cei care-l caută cu inima sinceră.
7 Un altul care s-a încrezut în Dumnezeu a fost Noe. Când a auzit el semnalul de avertizare al lui Dumnezeu pentru viitor, Noe l-a crezut pe Dumnezeu deşi nu se zărea nici un semn al potopului şi, fără să piardă timpul, s-a apucat să construiască arca şi astfel şi-a salvat familia. Credinţa lui Noe în Dumnezeu era diametral opusă păcatului şi necredinţei ce caracterizau restul lumii – care refuza să se supună – şi, din pricina credinţei sale, el a intrat în rândurile celor acceptaţi de Dumnezeu.
8 Avraam s-a încrezut în Dumnezeu şi, când i-a spus Dumnezeu să-şi părăsească casa părintească şi să plece departe, într-altă ţară, pe care a făgăduit să i-o dea, Avraam a ascultat şi a pornit îndată, deşi nu ştia nici măcar încotro se îndreaptă.
9 Ba, chiar după ce a ajuns în ţara făgăduinţei lui Dumnezeu, a locuit în corturi ca un călător vremelnic, cum, de altfel, au făcut şi Isaac şi Iacob, cărora Dumnezeu le-a dăruit aceeaşi promisiune.
10 Avraam a făcut lucrul acesta fiindcă se aştepta ca Dumnezeu să-l aducă în mod sigur în cetatea aceea puternică din cer, al cărei proiectant şi constructor este Dumnezeu.
11 Şi Sara a avut credinţă, şi, din pricina aceasta, a putut fi mamă în ciuda bătrâneţelor sale, căci şi-a dat seama că Dumnezeu, care-i făcuse promisiunea, avea să-şi ţină în mod sigur făgăduinţa.
12 Şi astfel, o întreagă naţiune s-a tras din Avraam, care era prea bătrân ca să mai aibă fie şi un copil – o naţiune cu atâtea milioane de oameni, că nu se pot număra, după cum nu poţi da de capăt stelelor de pe cer ori firelor de nisip de pe ţărmurile oceanelor.
13 Oamenii aceştia ai credinţei pe care i-am pomenit aici au murit fără să fi primit în viaţă tot ce le făgăduise Dumnezeu; doar le-au văzut de departe cum îi aşteaptă şi s-au bucurat nespus, fiindcă se învoiseră cu toţii că acest pământ nu era căminul lor adevărat, ci aici jos nu erau decât nişte străini, simpli vizitatori, în trecere prin lumea aceasta.
14 Şi e limpede că atunci când spuneau aşa, privirile le erau aţintite cu dor şi înfrigurare spre adevărata lor casă din cer.
15 Să fi vrut. numai, şi ar fi putut oricând să se întoarcă la plăcerile şi atracţiile acestei lumi.
16 Dar n-au făcut-o fiindcă n-au voit. Ei trăiau pentru cer. Şi acum lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor, căci le-a făurit un oraş ceresc.
17 Şi când l-a pus Dumnezeu la încercare, Avraam tot s-a încrezut în Dumnezeu şi în promisiunile sale şi astfel şi-a adus fiul, pe Isaac, ca jertfă, fiind gata să-l înjunghie pe altarul de sacrificii –
18 da… chiar aşa; să-l înjunghie pe Isaac, cel prin care făgăduise Dumnezeu să-i dea lui Avraam o naţiune întreagă de urmaşi!
19 El credea că şi dacă Isaac va muri, Dumnezeu avea să-l readucă la viaţă; or, cam asta s-a şi întâmplat, fiindcă, în ceea ce-l priveşte pe Avraam, Isaac era socotit ca şi mort, dar, până la urmă, s-a întors acasă viu.
20 Prin credinţă, şi nu prin altceva, a ştiut Isaac că Dumnezeu îi va binecuvânta în viitor pe cei doi fii ai săi, Iacob şi Esau.
21 Prin credinţă şi Iacob, la bătrâneţe, când nu mai avea mult de trăit, i-a binecuvântat pe cei doi fii ai lui Iosif, rugându-se, cum stătea în picioare, rezemat de toiagul său.
22 Şi tot aşa, prin credinţă, şi Iosif, când i se apropia sfârşitul, a vorbit cu încredere despre felul în care avea să scoată Dumnezeu poporul lui Israel din Egipt; şi atâta de sigur era el de acest fapt, încât i-a pus să promită că vor lua cu ei oasele sale când vor pleca din Egipt.
23 De asemenea, şi părinţii lui Moise au avut credinţă. Căci dacă au văzut ei că Dumnezeu le-a dăruit un copil deosebit, au avut încredere că Dumnezeu îl va salva de la moartea ordonată de regele Egiptului şi astfel l-au ascuns timp de trei luni, fără să se teamă de acea poruncă.
24 Pron credinţă, a refuzat Moise, când s-a făcut mare, să fie tratat ca nepot al regelui,
25 preferând să împărtăşească maltratarea de care aveau parte copiii lui Dumnezeu, când, putea, foarte bine, să se fi bucurat de plăcerile trecătoare ale păcatului.
26 El a socotit că e mai bine să sufere pentru Cristos cel făgăduit, decât să aibă toate comorile Egiptului, căci el anticipa frumoasa răsplată pe care Dumnezeu avea să i-o dea.
27 Şi tocmai fiindcă s-a încrezut în Dumnezeu, a părăsit ţara Egiptului, fără să se teamă de mânia regelui. Moise mergea tot înainte, de parcă l-ar fi văzut pe Dumnezeu, realmente, acolo cu el.
28 Şi numai fiindcă a crezut că Dumnezeu îi va salva poporul, le-a poruncit oamenilor săi să taie un miel, aşa cum le spusese Dumnezeu, şi să stropească cu sângele său uşorii caselor lor, aşa încât înspăimântătorul înger al morţii, trimisul lui Dumnezeu, să nu se poată atinge de fiul cel mai mare din familiile lor, cum avea să li se întâmple egiptenilor.
29 Poporul Israel s-a încrezut în Dumnezeu şi a trecut de-a dreptul prin Marea Roşie, de parcă s-ar fi aflat pe uscat. Dar când au încercat egiptenii, care-l urmăreau, să facă la fel, s-au înecat cu toţii.
30 Credinţa a fost aceea care a făcut să se prăbuşească zidurile Ierihonului, după ce poporul Israel le dăduseră ocol şapte zile, aşa cum le poruncise Dumnezeu.
31 Prin credinţă, prostituata Rahab, pentru faptul că le-a adăpostit pe iscoade, nu a pierit la un loc cu cei necredincioşi.
32 Ei, dar unde ar trebui să mă opresc? Mi-ar lua prea mult timp să redau toate cazurile de credinţă ale lui Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel şi toţi profeţii.
33 Oamenii aceştia s-au încrezut cu toţii în Dumnezeu şi, în consecinţă, au câştigat bătălii, au răsturnat împărăţii, şi-au condus bine poporul şi au primit ce le făgăduise Dumnezeu; au fost feriţi de orice rău într-o groapă cu lei
34 şi într-un cuptor care ardea. Unii, prin credinţa lor, au scăpat de la moartea prin sabie. Alţii au fost întăriţi din nou, după ce fuseseră, mai întâi, slabi şi bolnavi. Unora li s-a dat o mare putere în bătălie; aceştia au întors armate întregi şi le-au pus pe fugă.
35 Apoi, unele femei, prin credinţă, şi-au primit pe cei dragi înapoi de la moarte. Alţii însă s-au încrezut în Dumnezeu şi au fost omorâţi în bătăi, preferind să moară decât să se lepede şi să fie liberi, având convingerea că după ce avea să treacă şi asta, vor învia la o viaţă mai bună.
36 Unii au fost batjocoriţi şi li s-au sfârtecat spinările cu biciul, pe când alţii au fost azvârliţi în carcere, ferecaţi în lanţuri.
37 Unii au murit sub ploaia pietrelor ucigătoare iar alţii au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul; altora li s-a promis libertatea, numai să renunţe la credinţă, iar când au refuzat să facă aşa, au fost ucişi cu sabia.
38 Unii au umblat în piei de oi şi capre, rătăcind prin munţi şi locuri pustii, ascunzându-se prin peşteri şi văgăuni. Au răbdat foame, au suferit de boli şi au fost maltrataţi – ca unii care erau prea buni pentru lumea aceasta.
39 Şi oamenii aceştia ai credinţei, deşi s-au încrezut în Dumnezeu şi i-au câştigat bunăvoinţa, n-au primit, încă nici unul, tot ce le făgăduise Dumnezeu.
40 Căci Dumnezeu dorea ca ei să aştepte până vor împărtăşi, împreună cu noi, răsplăţi şi mai bune, ce ne-au fost pregătite nouă.