1 Aşadar trebuie să ascultăm cu foarte mare băgare de seamă adevărurile pe care le-am auzit, fiindcă altminteri s-ar putea să ne abatem de la ele.
2 Căci, întrucât mesajele aduse prin îngeri s-au dovedit întotdeauna adevărate şi oamenii au fost întotdeauna pedepsiţi pentru că nu le-au dat ascultare,
3 ce ne face să credem că noi am putea scăpa, dacă rămânem nepăsători faţă de o mântuire atât de mare, vestită de însuşi Domnul Isus şi transmisă nouă de cei care l-au auzit vorbind?
4 Dumnezeu ne-a dovedit întotdeauna că aceste mesaje sunt adevărate prin semne, minuni şi tot felul de miracole, precum şi prin aceea că a dat anumite aptitudini speciale de la Duhul Sfânt celor care cred; da, aşa este, Dumnezeu a împărţit asemenea daruri fiecăruia din noi.
5 Mai mult, lumea viitoare de care vorbim noi, nu va fi condusă de îngeri.
6 Nicidecum, întrucât aşa îi spune David lui Dumnezeu în cartea Psalmilor: „Ce este omul ca să-ţi pese atâta de el? Şi cine este acest fiu al omului pe care-l copleşeşti cu atâta onoare?
7 Fiindcă, deşi l-ai făcut, pentru o vreme, mai prejos decât îngerii, acum l-ai încununat cu slavă şi onoare.
8 L-ai pus stăpân absolut peste toate. N-a mai rămas nimic care să nu-i fi fost încredinţat lui.” Încă n-am asistat la împlinirea tuturor acestor lucruri,
9 dar îl vedem pe Isus – care pentru o vreme a fost cu puţin mai prejos decât îngerii – încununat acum de Dumnezeu cu slavă şi onoare, din pricina faptului că a suferit moartea pentru noi. Da, în marea îndurare a lui Dumnezeu, Isus a gustat moartea pentru oamenii din întreaga lume.
10 Şi se cuvenea întru totul ca Dumnezeu care le-a făcut pe toate spre gloria lui proprie, să-i îngăduie lui Isus să sufere, fiindcă prin aceasta avea să aducă în cer un număr foarte mare de copii ai lui Dumnezeu; căci suferinţa sa a făcut din Isus un conducător desăvârşit, capabil să-i ducă la mântuire.
11 Noi, cei care am fost sfinţiţi de către Isus, avem acum acelaşi Tată ca el. De aceea nu-i este ruşine lui Isus să ne facă fraţi.
12 Căci aşa spune el în cartea Psalmilor: „Le voi vorbi fraţilor mei despre Dumnezeu, Tatăl meu, şi îi vom cânta împreună laude.”
13 Altă dată a zis: „Îmi voi pune încrederea în Dumnezeu, la un loc cu fraţii mei.” Şi într-altă ocazie: „Iată-mă, împreună cu copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu.”
14 Întrucât noi, copiii lui Dumnezeu, suntem fiinţe umane – alcătuite din carne şi sânge – şi el a devenit carne şi sânge, născându-se într-un chip uman; fiindcă numai ca fiinţă umană putea muri şi numai astfel putea înfrânge tăria diavolului, care avea puterea morţii.
15 Numai în chipul acesta putea el să izbăvească pe aceia care, prin frica morţii, au trăit toată viaţa lor robiţi de o groază permanentă.
16 Noi ştim că el nu a venit ca înger, ci ca fiinţă omenească – da, ca un evreu,
17 şi a trebuit ca Isus să ne semene nouă, fraţilor săi, pentru ca să poată fi marele nostru preot, plin de compasiune pentru noi şi demn de încredere înaintea lui Dumnezeu, un preot care să se poarte faţă de noi cu îndurare, iar faţă de Dumnezeu să rămână credincios în modul de a trata păcatele poporului.
18 Căci, întrucât el însuşi a trecut prin mari suferinţe şi ispite, ştie ce înseamnă să suferim şi să fim ispitiţi, şi este pe deplin capabil să ne ajute.