1 De aceea, iubiţii mei fraţi, pe care Dumnezeu v-a pus deoparte pentru sine, ca unii care aţi fost aleşi de el pentru cer, aş dori acum să vă gândiţi la faptul că Isus este mesagerul lui Dumnezeu şi Marele preot al credinţei noastre.
2 Căci el a fost credincios lui Dumnezeu, care l-a numit Mare preot, tot aşa după cum Moise a slujit cu credinţă în casa lui Dumnezeu.
3 Dar gloria lui Isus întrece cu mult pe cea a lui Moise, tot aşa cum omului care zideşte o casă frumoasă îi revine mai multă laudă decât casei sale.
4 Şi-apoi, mulţi oameni sunt în stare să ridice case, dar numai Dumnezeu singurul a făcut toate lucrurile.
5 Nimic de zis, Moise a făcut lucruri deosebite în casa lui Dumnezeu, dar el nu era decât un slujitor; munca sa avea mai mult menirea să ilustreze şi să sugereze lucrurile ce aveau să se întâmple mult mai târziu.
6 Pe când, Cristos, crediciosul Fiu al lui Dumnezeu, este stăpân absolut peste casa lui Dumnezeu. Iar noi, creştinii, suntem casa lui Dumnezeu – el trăieşte în noi! – dacă ne păstrăm curajul şi nădejdea cu care ne lăudăm.
7 Dată fiind superioritatea lui Cristos, Duhul Sfânt ne previne să-i dăm ascultare şi să fim cu băgare de seamă, să-i auzim glasul azi
8 şi să nu dăm voie inimilor noastre să i se împotrivească, cum a făcut poporul Israel. Acesta s-a împotrivit iubirii sale şi s-a plâns de el în pustiu pe când era pus la încercare de el.
9 Dar Dumnezeu l-a răbdat patruzeci de ani. Şi cu toate că răbdarea lui Dumnezeu fusese încercată până la maximum, el a continuat, în tot acest timp, să-i desfăşoare înaintea privirilor măreţele sale minuni.
10 „Dar”, spune Dumnezeu, „m-am mâniat foarte tare pe ei, fiindcă inimile le erau mereu îndreptate într-altă parte decât spre mine, şi astfel n-au aflat niciodată cărările pe care doream să meargă.”
11 Şi-atunci, plin de mânie împotriva lor, Dumnezeu s-a legat printr-un jurământ să nu le îngăduie niciodată să ajungă la locul său de odihnă.
12 Prin urmare, iubiţi fraţi, păziţi-vă de propria voastră inimă, ca nu cumva să constataţi că e plină de răutate şi necredinţă şi a început să vă îndepărteze de Dumnezeul cel Viu.
13 Discutaţi între voi aceste lucruri în fiecare zi, cât mai este timp, pentru ca nici unul din voi să nu se împietrească împotriva lui Dumnezeu sau să fie sedus de strălucirea deşartă a păcatului.
14 Fiindcă, dacă rămânem credincioşi până la capăt, având aceeaşi încredere în Dumnezeu pe care am avut-o şi la început, când am devenit creştini, vom împărtăşi tot ce este al lui Cristos.
15 Momentul potrivit însă este acum să nu uitaţi nici o clipă avertismentul dat: „Astăzi dacă auziţi glasul lui Dumnezeu care vă vorbeşte, nu vă împietriţi inimile împotriva sa, cum a făcut poporul Israel, când s-a răzvrătit contra lui în pustiu.”
16 Dar oare cine erau oamenii aceia care au auzit glasul lui Dumnezeu vorbindu-le şi s-au răsculat totuşi împotriva sa? Erau cei care ieşiseră din Egipt sub conducerea lui Moise.
17 Şi cine oare l-a întărâtat la mânie pe Dumnezeu de-a lungul celor patruzeci de ani? Tocmai acei oameni care au păcătuit şi, în consecinţă, au murit în pustiu.
18 Şi cui se adresa Dumnezeu când s-a legat printr-un jurământ că nu vor putea intra niciodată în ţara pe care o făgăduise poporului său? Vorbea tuturor celor care l-au nesocotit:
19 Şi de ce n-au putut intra? Fiindcă n-au avut încredere în el.