1 Deşi promisiunea lui Dumnezeu – după care poţi intra în locul său de odihnă – rămâne încă valabilă, ar trebui să tremurăm de frică, fiindcă unii dintre voi s-ar putea să fie pe punctul de a nu putea intra, până la urmă.
2 Deoarece vestea aceasta minunată – mesajul că Dumnezeu doreşte să ne mântuiască – ne-a fost dată nouă, aşa cum a fost dată şi celor care au trăit pe vremea lui Moise. Dar lor nu le-a folosit la nimic, fiindcă ei nu l-au crezut. Le lipsea credinţa.
3 Căci numai noi, cei care credem în Dumnezeu, putem intra în locul său de odihnă. El a zis: „Am jurat, în mânia mea, ca cei care nu mă cred să nu intre niciodată”, cu toate că el e gata şi-i aşteaptă încă de la întemeierea lumii.
4 Noi ştim că e gata şi aşteaptă, fiindcă e scris că Dumnezeu s-a odihnit în a şaptea zi de creaţie, după ce a isprăvit tot ce-şi propusese să facă.
5 Cu toate acestea, ei n-au intrat, deoarece, până la urmă, Dumnezeu a zis: „Ei nu vor intra niciodată în odihna mea.”
6 Şi totuşi promisiunea rămâne şi unii intră – dar nu aceia care au avut prima şansă, căci ei l-au nesocotit pe Dumnezeu şi n-au mai reuşit să beneficieze de promisiunea sa.
7 Dar el a rânduit un alt timp pentru a se intra, şi timpul acela a venit acum. Vestea a fost anunţată de către Dumnezeu prin regele David, la mulţi ani după eşecul primului om de a intra, care s-a exprimat cu cuvintele citate deja: „Astăzi, când îi auziţi glasul care vă cheamă, nu vă împietriţi inimile”.
8 Căci dacă losua le-ar fi dat odihnă, Dumnezeu nu ar mai fi vorbit atunci mai târziu despre o altă zi.
9 Rămâne, dar, o odihnă a Sabatului pentru copiii lui Dumnezeu;
10 căci oricine intră în odihna lui Dumnezeu se odihneşte de lucrările lui, cum s-a odihnit şi Dumnezeu de lucrările lui.
11 Să ne dăm toată silinţa pentru a intra şi noi în locul acela de odihnă, luând seama ca nu cumva să fim neascultători faţă de Dumnezeu, cum au fost copiii lui Israel, care n-au mai putut intra.
12 Cuvântul lui Dumnezeu e plin de putere vie: este mai pătrunzător decât orice sabie cu două tăişuri, tăind adânc şi fulgerător în orice aspect al gându-rilor şi dorinţelor noastre celor mai tainice, dezvăluindu-le aşa cum sunt ele în realitate.
13 El îi ştie pe toţi, oriunde s-ar afla. Suntem complet goi şi descoperiţi în faţa atotvăzătorilor ochi ai Dumnezeului nostru celui viu; nimic nu poate fi ascuns de acela căruia trebuie să-i dăm socoteală de tot ce am făcut.
14 Dar Isus, Fiul lui Dumnezeu, este Marele nostru preot, care s-a suit până în cer ca să ne vină în ajutor; de aceea, sa nu încetăm niciodată a ne încrede în el.
15 Marele nostru preot ne înţelege slăbiciunile, întrucât şi el a avut aceleaşi ispite ca şi noi, deşi el nu a cedat în faţa nici uneia dinele şi n-a păcătuit nici măcar o dată.
16 Astfel, să ne a-propiem cu îndrăzneală de însuşi tronul lui Dumnezeu şi să rămânem acolo, pentru a găsi harul care să ne ajute în vreme de nevoie.