9
Cum mergea înainte, a zărit un orb din naştere.
„Învăţătorule, l-au întrebat ucenicii săi, de ce s-a născut omul acesta orb? Ca urmare a propriilor sale păcate sau ale părinţilor săi?”
„Nici una, nici alta – răspunse Isus –, ci s-a născut aşa pentru a demonstra puterea lui Dumnezeu.
Toţi trebuie să ne îndeplinim sarcinile ce ne-au fost încredinţate de către acela care m-a trimis, fiindcă n-a mai rămas decât puţin timp până la căderea nopţii, când încetează orice activitate.
Dar cât mai sunt încă aici în lume, îi dăruiesc lumina mea.”
Apoi scuipă pe pământ, făcu noroi din scuipat şi unse cu el ochii orbului,
după care îi spuse: „Du-te şi spală-te în scăldătoarea Siloam” („Siloam” înseamnă „Trimis”). Prin urmare, omul se duse acolo, se spălă şi primi vedere.
Vecinii lui şi alţii care-l cunoşteau drept „cerşetorul orb” s-au întrebat: „Oare să fie aceeaşi persoană – cerşetorul acela?”
Unii ziceau că da, alţii că nu. „Nu poate fi acelaşi om, îşi dădeau ei cu părerea dar seamănă cu el!” Iar cerşetorul afirma: „Eu sunt unul şi acelaşi om.”
10 L-au întrebat prin ce minune a ajuns să vadă. Ce s-a întâmplat?
11 Şi el le-a spus: „Un om căruia i se zice Isus a făcut tină şi mi-a uns ochii cu ea, după care mi-a spus să mă duc la scăldătoarea Siloamului, să mă spăl de noroi. Ei bine, am făcut aşa şi iată că acum văd.”
12 „Unde este el acum?” întrebară ei. „Nu ştiu”, răspunse el.
13 Atunci l-au dus pe om în faţa fariseilor.
14 (S-a întâmplat ca toatea acestea să aibă loc în ziua de Sabat.
15 Atunci fariseii i-au cerut să le povestească pe-ndelete cum s-au petrecut faptele. Şi el le-a povestit cum Isus i-a uns ochii cu noroi şi, când s-a spălat, şi-a căpătat vederea.
16 Unii din ei au zis: „Înseamnă că Isus acesta nu e de la Dumnezeu, pentru că lucrează în ziua de Sabat.” Alţii ziceau: „Dar cum ar face un păcătos de rând asemenea minuni?” Astfel, s-au iscat neînţelegeri între ei.
17 Atunci fariseii s-au năpustit cu întrebări asupra omului care fusese orb: „Omul acesta care ţi-a deschis ochii – cine spui că e?” „Cred că trebuie să fie vreun profet trimis de Dumnezu”, a răspuns omul.
18 Conducătorii evrei nu voiau să creadă nici în ruptul capului că omul fusese orb, până când, în cele din urmă, au chemat părinţii
19 şi i-au întrebat: „Este fiul vostru? S-a născut orb? Atunci cum se face că vede?”
20 Părinţii au răspuns: „Ştim că acesta e fiul nostru şi că s-a născut orb,
21 dar nu ştim ce i s-a întâmplat de vede acum, şi nici cine a făcut asta. Dar e el destul de mare, să vorbească singur! Aşa că întrebaţi-l pe el.”
22 Ziceau aşa de frica conducătorilor care anunţaseră că oricine va afirma că Isus este Mesia va fi excomunicat.
23 Deci, pentru a doua oară, fariseii l-au chemat înăuntru pe fostul orb şi i-au spus:
24 „Dă slavă lui Dumnezeu şi nu lui Isus, fiindcă noi ştim că Isus este un om păcătos.”
25 „Dacă e păcătos, nu ştiu, le-a răspuns el, dar un lucru ştiu: că eram orb şi acum văd!”
26 „Dar ce ţi-a făcut? Întrebară ei. Cum te-a vindecat?”
27 „Uite ce e! făcu omul, v-am spus o dată, n-aţi fost atenţi? De ce vreţi să mai auziţi o dată? Sau nu cumva vreţi să deveniţi şi voi ucenicii lui?”
28 Atunci ei l-au afurisit şi i-au zis: „Tu eşti ucenicul lui, dar noi suntem ucenicii lui Moise.
29 Noi ştim că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, cât priveşte pe individul acesta, nu ştim nimic despre el.”
30 „Vai, dar ciudaţi mai sunteţi!” răspunse omul. „Va să zică poate vindeca orbii, şi totuşi nu ştiţi nimic despre el?!
31 Mă rog… o fi aşa, dar Dumnezeu nu-i ascultă pe oamenii răi, însă îi ascultă pe cei care i se închină şi fac voia sa.
32 De când lumea, n-a mai fost cineva să poată deschide ochii unui orb din naştere.
33 Dacă nu ar fi omul acesta de la Dumnezeu, n-ar fi în stare de aşa ceva.”
34 „Tu te-ai născut în păcat, ţipară ei la el. Tocmai tu te găseşti să ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.
35 Când a auzit Isus ce s-a întâmplat, l-a găsit pe om şi i-a spus: „Crezi în Mesia?”
36 Omul i-a răspuns: „Cine este, căci vreau să cred.”
37 „L-ai văzut” îi spuse „e cel care stă de vorbă cu tine.”
38 „Da, Doamne, spuse omul, cred!” Şi i ş-a închinat lui Isus.
39 Atunci Isus i-a zis: „Eu am venit în lume să dau vedere celor orbi duhovniceşte şi să le arăt celor care-şi închipuie că văd, că, de fapt, nu văd.”
40 Fariseii care stăteau în preajmă l-au întrebat: „Vrei să spui că noi suntem orbi, nu?”
41 „Dacă aţi fi orbi, n-aţi fi vinovaţi”, a răspuns Isus. „Dar vinovăţia voastră rămâne, pentru că sunteţi conştienţi de ceea ce faceţi.”